Oradea, promovată în fața Ambasadei Greciei ca punct-cheie pentru investiții și transport. Ce planuri au fost discutate la Primărie

Dată:

Primăria Oradea a găzduit, vineri, o întâlnire între ambasadoarea Republicii Elene în România, Excelența Sa Evangelia Grammatika, și viceprimarul Oradiei, Teofil Filimon. Discuțiile au avut în prim-plan dezvoltarea orașului, investițiile, transportul, turismul și viitoarea colaborare dintre autoritățile locale și partea elenă.

La întâlnire au participat și Nikolaos Vlahakis, șeful Biroului de Diplomație Publică din cadrul Ambasadei Greciei la București, Teodora Suciu, directoarea Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, precum și Călin Corpaș, consilierul primarului Florin Birta.

Încă de la începutul discuțiilor, reprezentanții celor două părți au vorbit despre relația apropiată dintre români și greci, construită de-a lungul timpului prin legături culturale, istorice, economice și umane.

Vizita ambasadoarei la Primăria Oradea a făcut parte din programul oficial pe care l-a avut în oraș. Cu o seară înainte, Excelența Sa Evangelia Grammatika a asistat la partida dintre naționalele de baschet ale României și Greciei, disputată la Oradea Arena. Tot în cadrul vizitei, ambasadoarea a ajuns și la Centrul de Excelență NATO din Oradea.

Un subiect important al întâlnirii a fost evoluția Oradiei și direcțiile în care orașul continuă să se dezvolte. Au fost analizate posibilitățile de colaborare în domeniul economic, instituțional și turistic.

Ambasadoarea Greciei a apreciat transformările prin care a trecut Oradea și modul în care arată orașul în prezent. Totodată, le-a transmis reprezentanților administrației locale că, la București, Oradea este văzută drept un model de bună practică și și-a arătat interesul pentru dezvoltarea unor legături și mai puternice în perioada următoare.

Reprezentanții Primăriei au prezentat proiectele prin care administrația locală urmărește să atragă noi investiții și să susțină dezvoltarea economică. Un punct central al discuțiilor a fost conectivitatea orașului, Oradea fiind prezentată ca un hub logistic regional.

Autoritățile au explicat că această poziție este susținută de intrarea României în spațiul Schengen, de dezvoltarea terminalului intermodal rutier-feroviar, de terminalul cargo al Aeroportului Oradea și de extinderea zborurilor interne și internaționale pentru pasageri.

În același timp, au fost prezentate investițiile în infrastructura rutieră din municipiu și din zona metropolitană. Aceste proiecte au rolul de a conecta Oradea și zona metropolitană la rețeaua europeană de autostrăzi și fac parte dintr-o strategie mai amplă prin care orașul își propune să devină mai competitiv și să atragă investiții importante din partea companiilor private.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate și proiectele dedicate tinerilor. Administrația locală urmărește să creeze condiții care să îi determine să rămână în Oradea, să își construiască aici o carieră și să beneficieze de oportunități de educație și de locuri de muncă adaptate cerințelor pieței.

Totodată, reprezentanții municipalității au subliniat că orașul are nevoie și de specialiști din alte regiuni, pentru a susține dezvoltarea companiilor din parcurile industriale, a noilor sectoare economice și a comunității locale.

Discuțiile au vizat și colaborarea în domeniul turismului. Dacă Grecia este deja una dintre destinațiile preferate de vacanță pentru locuitorii județului Bihor, autoritățile consideră că și județul Bihor are multe de oferit turiștilor din străinătate, inclusiv celor veniți din Elada.

Au fost evidențiate arhitectura Oradiei, patrimoniul Art Nouveau, apele termale și apropierea de Munții Apuseni, elemente care pot atrage vizitatori interesați de turism cultural, balnear, de natură și de experiențe autentice.

La final, a fost discutată și posibilitatea extinderii relațiilor economice cu mediul de afaceri din Grecia. Oradea a fost prezentată drept o destinație atractivă pentru investiții, inclusiv pentru companiile elene care activează deja în România.

Ambasadoarea Evangelia Grammatika și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini organizarea unor întâlniri și evenimente la care să participe reprezentanți ai mediului de afaceri elen, cu scopul de a consolida colaborarea economică și instituțională dintre cele două părți.

Evangelia Grammatika ocupă funcția de ambasador al Greciei în România din decembrie 2023. De-a lungul carierei sale diplomatice a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Greciei, în misiunile Greciei la NATO și în reprezentanțe diplomatice elene din mai multe state.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular