Duminică seara, la Teatrul de Stat din Oradea, s-a întâmplat un moment rar: oratoriul „Axion Esti” (după opera cu același nume a poetului Odysseas Elytis), capodopera compozitorului grec Mikis Theodorakis, a fost cântat pentru prima dată în România. Opera este împărțită în trei părți: Geneza, Patimile și Axion Esti, care reprezintă nașterea, viața, suferința, moartea și nemurirea nu numai a poporului grec, ci a umanității în general. Lucrarea urmează structura liturghiei ortodoxe grecești și spune, prin versuri, istoria Greciei. Theodorakis o numea „Biblia poporului grec”. Sala a fost plină până la ultimul loc, iar cei prezenți au trăit câteva momente în care muzica, poezia și emoția s-au împletit firesc.

Seara a început cu o scurtă prezentare a instrumentelor-cheie din lucrare, făcută de Florian Babțan-Varga, profesor de chitară clasică la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. El a vorbit despre bouzouki – „sufletul muzicii grecești”, asociat iremediabil cu dansul sirtaki din filmul „Zorba Grecul” – și despre mandolină, instrument cu o istorie ce coboară până în perioada barocă și care răsună și în coloana sonoră a celebrului „Nașul”. Profesorul nu s-a rezumat la vorbe: a interpretat scurte fragmente muzicale din ambele filme, smulgând primele aplauze ale serii.

Orchestra și corul – între șoaptă și gravitate

Apoi, sala s-a cufundat în tăcere. Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea a deschis lucrarea sub bagheta dirijorului Andrej Vesel, iar corul, pregătit de Laurențiu Bischin, a completat peisajul sonor. Împreună au dus publicul prin nuanțe contrastante: când încet, ca o spovedanie abia rostită, când grav și copleșitor, ca un strigăt colectiv. Forța și delicatețea s-au succedat firesc, ridicând intensitatea până la momente de catharsis.

Baritonii Cătălin Țoropoc și Sorin Paina au pus în lumină frumusețea versurilor lui Odysseas Elytis, iar actorul Richard Balint, în rol de narator, a creat puntea dintre cuvânt și sunet. Proiecția textului în limba română, pe ecranul de deasupra scenei, a făcut ca fiecare spectator să urmărească firul poetic, dar adevărata emoție a venit din rostirea live, din inflexiunile vocii, din felul în care muzica și poezia s-au sprijinit reciproc.

Dirijorul – sobru și jucăuș deopotrivă

„Urmează să ascultați ceva special, ceva ce nu s-a dirijat în România până acum, o lucrare foarte importantă pentru poporul grec”, a spus dirijorul Andrej Vesel înainte de concert. Povestind pe scurt despre viața și cariera lui Mikis Theodorakis, el a adăugat: „Veți simți spiritul grec în muzica sa. Bucurați-vă de această seară!”.

„Theodorakis a studiat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial în Atena şi a fost în acelaşi timp un oponent al regimului nazist. După război (prin anii ’50) a plecat la Paris, unde a studiat cu Olivier Messiaen, unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.
A fost influențat de Șostakovici, Stravinski, Bartók, dar și de profesorul său. A scris muzică pentru filme, Hollywood-ul l-a dorit acolo, însă el a spus că își iubește țara prea mult și trebuie să-și servească poporul prin muzică. A primit premii, a fost recomandat chiar de Darius Milhaud și a câștigat în 1958 medalia de aur la Moscova, cu Șostakovici în juriu. A început să lucreze cu scriitorii importanți ai vremii, a compus multe piese și tot mai mulți oameni s-au îndrăgostit de muzica lui. La un moment dat, a respins tot ce învățase până atunci și a spus: «Trebuie să fac muzică în așa fel încât să atingă sufletele oamenilor din Grecia.» De aceea a devenit un erou național.
La începutul oratoriului se va auzi muzica contemporană, haosul de la facerea lumii. Imediat după aceea, compoziţia va ajunge la stilul cântărilor bizantine din biserici. Theodorakis a fost o personalitate fascinantă, muzica va vorbi pentru el, iar cel mai important lucru sunt cuvintele, care pentru acest concert au fost traduse în limba română”, a mai spus Vesel.

Deși sobru și concentrat la pupitru, Vesel a arătat la final și un chip jucăuș. La bis, în fața aplauzelor prelungite, a făcut publicului semn – ca un dirijor ce dă intrarea – să continue aplaudând, iar sala a izbucnit în ritmuri bătute din palme.

Momentul de apogeu a fost piesa „Tis dikeosinis ilie noite” („Soare pătrunzător al dreptății”). Publicul nu s-a mai limitat la aplauze: s-a ridicat în picioare și a început să țină ritmul alături de orchestră și cor, într-o comuniune rar întâlnită.

În sală s-au aflat și cei trei episcopi ai Oradiei: episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic Virgil Bercea și episcopul romano-catolic Böcskei László. Prezența celor trei ierarhi a scos în evidență dimensiunea spirituală a acestei lucrări, care este, în fond, și un imn religios.

La final, ceea ce a rămas a fost senzația că între orchestră, cor, soliști și public s-a creat un liant autentic. Publicul meloman a trăit o seară în care muzica a devenit limbaj comun, iar Axion Esti a arătat, încă o dată, dacă mai era necesar, că frumusețea are puterea de a uni.

Crina Dobocan