Skip to main content

Oradea, epicentrul Olimpiadei Naționale de Tehnologii

 |  Teodora Mihai  | 

Oradea și-a deschis  porțile pentru etapa națională a Olimpiadei din aria curriculară Tehnologii – Domeniul Construcții, Instalații și Lucrări Publice. Competiția este organizată în perioada 26 – 20 aprilie 2024, de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în parteneriat cu Primăria Oradea, Consiliul Județean, Prefectura Bihor, Facultatea de Construcții, Arhitectură și Cadastru, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” și Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea.

Un total de 31 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, provenind din 14 județe ale țării, își vor demonstra cunoștințele și abilitățile în acest domeniu extrem de solicitant. Probele vor fi susținute la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Oradea. Comisia națională are punct de lucru la Liceul Tehnologic  „Constantin Brâncuși” din Oradea.

Inspectorul școlar Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a subliniat că această etapă reprezintă o oportunitate deosebită pentru tinerii pasionați de tehnologie și construcții de a-și etala talentul și creativitatea.

„Sunt calificați pentru această etapă a olimpiadei un număr de 31 elevi din clasele a XI-a și a XII-a, reprezentând 14 județe”, a informat inspectorul școlar Florin Negruțiu.

Două dintre speranțele județului nostru, care vor reprezenta Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Oradea, sunt Mihai Valentin Kovacs (clasa a XII-a) și Debora Ariadna Jugariu (clasa a XI-a). Cei doi elevi spune că sunt pregătiți să ofere tot ce au mai bun în cadrul competiției.

Festivitatea de deschidere, ce a avut loc în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Municipiului Oradea, a fost marcată de cuvintele încurajatoare ale viceprimarului Antonia Nica, care le-a transmis participanților dorința de a învăța și de a se dezvolta într-un domeniu important pentru viitorul României.

„Dumneavoastră sunteți elita tinerilor și a cadrelor didactice cu înclinații, abilități și interes de dezvoltare în domeniul Tehnologii, Construcții, Instalații și Lucrări publice, domeniu, fără îndoială, mult solicitat în România ultimilor ani. Oradea este un municipiu reședință de județ, care a realizat și continuă să realizeze multiple și complexe proiecte ce se suprapun perfect peste competențele, pasiunile și interesele dumneavoastră, iar noi ca și comunitate, ca și municipalitate, avem nevoie de oameni bine pregătiți din acest domeniu, avem nevoie de o forță de muncă în putere, cu înaltă calificare și dorința de învățare continuă. Nu suntem orașul perfect, nici comunitatea perfectă, dar credem că evoluăm constant și frumos, spunem noi și da, putem fi o casă și o comunitate primitoare, pentru cei care văd viitorul încadrat în coordonatele și așteptările secolului al XXI-lea. (…) Să câștige cei mai buni, să aveți parte de o competiție corectă, impecabil arbitrată, să învățați cât mai multe unii de la alții, să legați prietenii și să vă bucurați de tot ceea ce orașul și comunitatea noastră vă poate oferi bun”, le-a transmis Nica celor prezenți.

Festivitatea de premiere a elevilor este programată să aibă loc în data de 29 aprilie 2024, la ora 17:00, în sala de conferințe a Hotelului Continental Forum Oradea.

Teodora Mihai
 Foto: Facebook Antonia Nica