Skip to main content

Oradea, cu ochii spre cer. O balerină, purtată de baloane, a făcut orașul să viseze

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz

Sâmbătă seară, Oradea a avut aerul unui oraș care, pentru câteva clipe, a uitat de gravitație. Deasupra Pieței Ferdinand, printre felinare și telefoane ridicate ca niște ofrande moderne, o balerină a plutit lent, legată de o mulțime de baloane albe umplute cu heliu. Părea desprinsă dintr-un vis bun, un vis pe care orădenii l-au privit cu gura ușor întredeschisă — așa cum privești un miracol pe care nu vrei să-l explici.

Spectacolul, numit „The Molecule Show”, a fost una dintre marile atracții ale festivalului FestiFall 2025, eveniment care a transformat centrul orașului într-o scenă uriașă.

Foto: Mădălina Sturz

„Molecula” de baloane, cum au numit-o organizatorii, a plutit ca o constelație de lumină, iar în mijlocul ei — balerina, în alb, dansa pentru cei de jos și, poate, pentru stele.

Mișcările ei au părut tăceri desenate în aer, iar când s-a apropiat de pământ, un artist pe picioroange a devenit partenerul ei de dans. El, legat de sol prin efort și echilibru; ea, legată de cer prin grație. Întâlnirea lor, suspendată între lumi, a smuls aplauze și exclamații din toate colțurile pieței.

Foto: Mădălina Sturz

După 15 minute, baloanele s-au retras încet, ca o corabie care își închide pânzele, iar dansatoarea a fost coborâtă ușor, în aplauzele unei mulțimi care — culmea — părea mai ușoară și ea.

Lumină și sunet

Pe lângă acest moment aerian, Oradea a fost sâmbătă un furnicar colorat. În Piața Ferdinand, printre rulotele cu mâncare, DJ-ii au amestecat beat-uri și zâmbete, în timp ce câteva străzi mai încolo, trupa Dark Squad bătea tobele cu o energie care făcea inimile să vibreze în ritm. Artiști pe picioroange, jongleri, lumini suspendate ca în basmele urbane — totul a avut aerul unei sărbători care n-a fost doar organizată, ci și trăită.

De altfel, e greu să spui unde se termina spectacolul și unde începea bucuria simplă de a fi acolo. Între Piața Unirii și Piața Ferdinand, oamenii se mișcau cu greu, dar fără supărare. Era acea înghesuială bună, în care simți că orașul respiră la unison.

După apus, scena din Piața Unirii a devenit centrul de greutate al bucuriei. Rareș a deschis seara cu energia lui molipsitoare, reușind să transforme publicul într-un cor uriaș. A urmat JO, cu eleganță și melancolie, iar la final, Delia, într-o explozie de lumină și sunet, a făcut piața să vibreze la propriu. A fost acel gen de concert în care nimeni nu se mai uită la ceas și nici nu-și mai simte picioarele.

Foto: Mădălina Sturz

Între momentele muzicale, pasajul Vulturul Negru a devenit ecranul unei lumi de lumină: proiecții, culori, umbre care se mișcau pe zidurile vechi, dându-le o viață nouă.

FestiFall va continua și duminică, cu noi spectacole, concerte și ceremonii dedicate Zilei Oradiei. Dar sâmbătă seara a avut ceva irepetabil. Poate din cauza luminii calde, poate a temperaturii potrivite sau a felului în care o balerină suspendată în aer a făcut un oraș întreg să creadă, pentru câteva minute, că și oamenii pot zbura.

Foto: Mădălina Sturz

Și, la urma urmei, asta e frumusețea unui festival: nu doar că vezi un spectacol, ci că te simți parte din el.

Crina Dobocan
Foto: Mădălina Sturz & Narcis Alexandru

Vezi aici programul complet al manifestărilor dedicate Zilei Orașului Oradea:

9: 30 – – 12:15, la Filarmonica de Stat Oradea, Premierea elevilor orădeni și a profesorilor coordonatori, pentru rezultatele deosebite obţinute la olimpiadele și concursurile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei

Şedinţa Festivă a Consiliului Local al municipiului Oradea din 12 octombrie 2025

12:25 – 12:50, Sala Traian Moșoiu (Primăria Oradea) – Întâmpinarea oficialităţilor și ocuparea locului în sală
Intonarea Imnului Naţional al României
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de:
– primarul municipiului Oradea – Florin Birta
– invitat al instituţiei

12:50 –13:00 – Deplasarea oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Piața Unirii

13:00 – 14:00 – Statuia Regele Ferdinand I(Piața Unirii)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv
Intonarea Imnului Naţional al României
TEDEUM
Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către:
– primarul municipiului Oradea – Florin Birta
– invitat al instituţiei
Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori
Realizarea dispozitivului de defiler
Defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare

14:00 – 14:10 – Deplasarea detașamentului de onoare, a oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” – pe traseul Piața Unirii – Podul Sfântul Ladislau– strada „Iosif Vulcan” strada Libertății – strada Aurel Lazăr

14:10 – 1420 – Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Strada Aurel Lazăr nr. 13)

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv Intonarea Imnului Naţional al României
Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori

14:20 – 14:25 – Deplasarea detașamentului de onoare, a oficialităţilor și a tuturor invitaților spre Statuia „Aurel Lazăr”

14:25 – 14:45 – Statuia Aurel Lazăr (Strada Aurel Lazăr nr. 1) Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

Intonarea Imnului Naţional al României

Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către:

– invitat al instituţiei

Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori

Realizarea dispozitivului de defilare

Defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare

14:45 – Încheierea activităților dedicate zilei de 12 octombrie 2025

Oradea FestiFall – 12 octombrie

Piața Unirii

10:30 – Tur ghidat gratuit (plecare de la statuia Regelui Ferdinand)

11:00 – Tur ghidat al Palatului Vulturul Negru, Oradea Heritage, întâlnire la Palatul Vulturul Negru

13:00 – 14:00 Ceremonie Militară și Religioasă – depunere coroane la Statuia Regelui Ferdinand

14:00 – 18:00 Paradă și expoziție de mașini istorice ”Eleganța Epocii pe Roți (platoul din fața Bisericii cu Lună)

15:00 – 19:00 – Tabăra siguranței: atelier Inspectoratul pentru Situații de Urgență (în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic)

15:00 – 19:00 Orașul nostru, siguranța noastră – ateliere pentru siguranța cetățenilor – Inspectoratul de Poliție Județeană Bihor (în zona Palatului Episcopal Greco-Catolic)

17:00 – 23:00 BT Corner

17:00 – Tur ghidat gratuit (plecare de la statuia Regelui Ferdinand)

22:50 Drone Show 

23.00 Spectacol Artificii 

Main Stage – Piața Unirii

16:00 – 16:40 Corul Scolii Gimnaziale “Szacsvay Imre” 

16:45 – 17:00 Concert Briana Pop-Cotuna 

17:00 – 17:50 Concert Asociația Vivere 

19:30 – 19:40 Trupa de majorete „DoOra Dance”

20:00 Concert Byron & Muse Quartet

21:00 Concert Carla’s Dreams

22:00 Concert Hooverphonic

Artiști stradali

17:30 – 18:00 Dark Squad (Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii – Piața Ferdinand)

18:30 – 19:00 Dark Squad (Piațeta Independenței –  Pasajul Vulturul Negru -Strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii)

18:20 – 19:00 Carousel (Piața Ferdinand – Piața Unirii)

19:10 – 19:25 Molecule Show (Podul Sfântul Ladislau)

19:30 – 20:10 Carousel (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau, Piațeta Independenței)

20:20 – 20:35 Molecule Show (Piața Ferdinand)

21:00 – 21:30 Dark Squad (Piața Ferdinand – Podul Sfântul Ladislau – Piațeta Independenței)

21:10 – 21:25 Molecule Show (Piațeta Independenței)

Piața Independenței:

Amfiteatrul Independenței

10:00 – 12:00 Atelier Pictură – Alexandra Comanici

12:00 – 13:00 Șerban Borda – Povești jucăușe – ”Scufița Roșie”, “Capra cu 3 iezi”, “Cenușăreasa” și “Albă ca Zăpada”

13:00 – 15:00 Cluburile Rotary și Caravana cu Medici: Generația fără HPV, Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor

15:00 – 15:30 Centrul de dans Exclusive Oradea

15:30 – 16:15 Ecouri de vioară cu Mario Boțiș

17:00 – 18:00 Toamna în pași de tango – cu Tango Oradea Art Nouveau

18:30 – 19:30 Tu și Viitorul Tău: O oră de inspirație pentru adolescenți by EduBiz

Hai să descoperim împreună cum să-ți alegi drumul potrivit și să-ți vizualizezi visurile pentru liceu și mai departe!


Activități copii – Piațeta Independenței

10:00 – 21:00 Atelier picturi pe față

10:00 – 20:00 Jocuri de lemn gigant (Jenga, X și 0, tir cu arcul, popice din conserve, rope toss, domino)

10:00 – 14:00 Atelier împâslirea lânii

14:00 – 22:00 – DIGI PLAY AREA

14:00 – 16:00 Atelier de lectură ”Povești pentru cei mici”

14:00 – 21:00 Atelier de pictură pe pânză cu foiță de aur – Living Art Studio

14:00 – 20:00 Atelier de prelucrare a lutuluiui

Piața Ferdinand:

Live DJ Set – Piața Ferdinand

14:00 – 19:00 Kaya V

19:00 – 21:00 Matthew D.

21:00 – 23:00 Gabriel M

Strada Libertății:

Jazz by the River- Strada Libertății

19:30 – 20:30 Concert Diximus and the Space Nebula

21:30 – 22:30 Concert Berti Barbera & Nicu Patoi

Lunca Crișul Repede:

Activități copii – Lunca Crișului Repede

11:00 – 12:00 – Sesiune de yoga pentru copii cu Ramona Bușilă

11:00 – 15:00 Atelier de educație & creație Copilărie printre ierburi – A venit toamna, ce fac acum melcii și aricii?

16:00 – 18:00 Toamna – poveste scrisă și pictată – atelier creativ cu Mirela Tanc

Parcul Libertății – Lunca Crișului Repede

10:00 – 11:00 Yoga pentru adulți

10:00 – 17:00 Water Team Rafting & Via Ferrata (Malul Crisului Str. Principatelor Unite – malul Crisului din dreptul Salvamont) –  pe bază de bilet

14:00 – 18:00 Caiac – Asociația Unanimis (Traseu Podul Dacia – Podul Intelectualilor) – pe bază de bilet 

Locații partenere:

Parteneri Festifall 

10:00 – 18:00 Expoziția Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871 – 2021). Nicolae Iorga și Transilvania, Muzeul Țării Crișurilor, Sala de expoziții temporare a Secției de Artă, parter

10:00 – 18:00 Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” – program de vizitare gratuit

10:00, 13:00, 16:00 Vânătoare de comori la Muzeele Memoriale (Ady Endre, Iosif Vulcan, Aurel Lazăr); Grupă de vârstă: 10-15 ani (max. 20); programări la nr. de tel: 0742 054 686 (Lavinia Ungureanu)

10:00 Tur foto cu telefonul ”Fii turist în orașul tău” – Ovi D. Pop – înscrieri Whatsapp 0742 162 843, întâlnire Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”

10:00 – 18:00 Templul Francmasoneriei – program de vizitare gratuit

10:00 – 18:00 Sinagoga Neologă Sion – program de vizitare gratuit

10:00 – 18:00 Muzeul Istoriei Evreilor – Sinagoga Achvas Rein – program de vizitare gratuit

10:00 – 18:00 Turnul Primăriei Oradea – program de vizitare gratuit

10:00 – 18:00 Casa Darvas La-Roche – program de vizitare gratuit

11:00, 15:00 Cetatea Oradea – monumentul emblematic al orașului de pe Crișul Repede –  tur ghidat cu Dumitru Noane; programări la numărul de telefon: 0771 741 331

12:00  Arhitectura și spațiul urban orădean – tur ghidat cu Diana Iancu, Muzeul Orașului Oradea, programări la numărul de telefon: 0771 741 331

11:00, 14:00, 16:00 Tururi ghidate ale Sinagogii Aachavas Rheim – Muzeul Istoriei Evreilor (Oradea Heritage) intrare gratuită

14:00 Oradea City Hunt – Spark Communication – plecare din Piațeta din fața centrului comercial Crișul

15:00 și 16:00 Recital vocal – instrumental susținut de studenții Departamentului de Muzică – Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea – Casa Darvas-La Roche, Oradea Heritage, intrare gratuită.

15:00 – 17:00 – Workshopul „Mozaic” al Atelierului din Centru – Vinicius Leș

17:00- 18:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră) 

17:00 Recital coral susținut de Corul Facultății de Arte, dirijor: Lect.univ.dr. Carmen Rus – Sinagogă Neologă Sion

18:00 – 19:00 Călătorie cu tramvai de epocă – pe bază de bilet (plecare Piața Unirii, durată 1 oră)

18:00 – 23:00 Silent Party – Pasajul Madach – intrare gratuită, în limita disponibilității spațiului