Oradea, capitala înotului juvenil. Cupa Benvenuti adună sportivi de mai multe vârste

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Oradea se pregătește din nou de sărbătoare în bazin. La final de februarie, înotul adună sute de sportivi la un concurs devenit tradiție.

Se anunță un weekend plin la Oradea, cu emoții, cronometre pornite și multe dueluri în apă. Înotul revine în prim-plan. Între 28 februarie și 1 martie 2026, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea, are loc Cupa Benvenuti – Concursul Memorial Herman & Georgeta Schier. Competiția a ajuns la ediția cu numărul 14 și va aduce, ca în fiecare an, starturi spectaculoase și tribune pline.

Evenimentul este organizat de CSM Oradea, cu sprijinul Primăria Municipiului Oradea și în parteneriat cu CS Crișul Oradea. Sponsorul principal al întrecerii este Benvenuti.

Concursul se adresează copiilor născuți între 2009 și 2017, dar sunt așteptați și sportivi din categorii de vârstă mai mari. Pot participa atât fete, cât și băieți. Scopul competiției este verificarea nivelului de pregătire înaintea competițiilor naționale.

Organizatorii au stabilit reguli stricte. Toți participanții trebuie să aibă viza medicală valabilă, document ce va fi verificat înainte de începerea probelor.

Taxa de participare este de 30 de lei pentru fiecare start. Întrecerile se vor desfășura pe distanțele de 50, 100, 200 și 400 de metri. Numărul maxim de concurenți este limitat la 400.

Înscrierile au început pe 15 februarie și se încheie pe 24 februarie 2026. Retragerile sunt acceptate până pe 26 februarie, la ora 12:00.

Programul competiției este împărțit în două sesiuni. Prima reuniune va avea loc sâmbătă, 28 februarie, de la ora 14:30. A doua sesiune este programată duminică, 1 martie, începând cu ora 10:00.

Și publicul are acces la spectacol, dar pe bază de bilet. Un tichet costă 20 de lei pentru fiecare sesiune.

Crina Dobocan

Program:

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular