Miercuri, 29 octombrie 2025, Piața Ferdinand din Oradea a fost scena unei ceremonii speciale dedicate Reginei Maria, la 150 de ani de la nașterea sa. Evenimentul a adus în centrul orașului amintirea uneia dintre cele mai iubite figuri din istoria României.
Manifestarea a început cu sosirea oficialităților, în frunte cu prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, și comandantul Centrului Militar Județean Bihor, colonelul Adrian Bretea. Corul Filarmonicii de Stat Oradea a interpretat Imnul Național, iar preotul Călin-Dănuț Ioniță, protopopul Oradiei, a oficiat serviciul religios.
Un moment deosebit a fost sceneta care l-a adus în prim-plan pe spiritul „Reginei-soldat”. Actrița Lucia Rogoz a interpretat rolul Reginei Maria, rostind un monolog cu fragmente din testamentul suveranei. Într-unul dintre cele mai emoționante momente, actrița a spus: „Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Fii tu veșnic îmbelșugată…”.

Reconstituirea istorică a inclus intrarea „Reginei” pe scenă, primirea onorului militar și intonarea Imnului Regal de către Filarmonica Oradea. Generalul Traian Moșoiu a fost întruchipat de colonelul în rezervă Gheorghe Nedelcu, iar elevi ai Școlii de Pregătire a Poliției de Frontieră Avram Iancu Oradea au jucat rolul ostașilor.

Lt. col. (r) Dan Poenar, președintele Consiliului Județean al Asociației „Cultul Eroilor Regina Maria”, a vorbit despre curajul suveranei: „Pe timpul războiului, a fost prezentă în tranșee, în linia întâi, ca soră de caritate în spitale, neținând cont nici de gloanțe, nici de boală”.

Programul a continuat cu momente artistice tradiționale susținute de Grupul vocal „Lioara” și Ansamblul folcloric „Vetre Bihorene”, care au prezentat cântece și dansuri românești. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de coroane și buchete de flori la statuia Reginei Maria, urmată de defilarea Detașamentului din Oradea, primită cu aplauze de publicul prezent.

Evenimentul a oferit astfel orădenilor ocazia să comemoreze o personalitate remarcabilă, care a rămas în inimile românilor prin curaj, compasiune și devotament față de țară.
Crina Dobocan
Foto: Mădălina Sturz

