Skip to main content

Oradea a marcat Ziua Independenței, Ziua Victoriei și Ziua Europei

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Narcis Alexandru
Foto: Narcis Alexandru

În Piața Unirii din Oradea au fost organizate sâmbătă, la prânz, manifestări solemne, organizate cu prilejul Zilei Independenței României (10 mai 1877), a Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și a Zilei Uniunii Europene.

Evenimentele s-au desfășurat la Statuia Regelui Ferdinand I și au fost organizate de Garnizoana Oradea, în colaborare cu Primăria Oradea, Prefectura și Consiliul Județean Bihor, dar și cu participarea altor instituții locale. Ceremoniile au debutat la ora 12:00, cu întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă. A urmat intonarea Imnului Național.

În continuare, oficialii prezenți — reprezentanți ai administrației publice locale și județene, dar și ai structurilor militare și istorici — au susținut alocuțiuni despre importanța celor trei momente istorice pentru identitatea și parcursul României.

După discursuri, au fost depuse coroane de flori, jerbe și buchete la statuia Regelui Ferdinand I, în semn de omagiu pentru cei care au contribuit la independența, libertatea și demnitatea națională a României.

Cel mai așteptat moment al zilei a fost, fără îndoială, defilarea Detașamentului de onoare. În aplauzele publicului, în special ale copiilor prezenți, militarii au oferit un spectacol de precizie și disciplină, marcând în acest fel finalul unei manifestări încărcate de semnificație istorică.

Crina Dobocan
Foto: Narcis Alexandru