Papa Leon al XIV-lea a transmis poporului român binecuvântarea sa apostolică și urări de bine, la întâlnirea tradițională de la început de an cu membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. Informația a fost confirmată de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Excelența Sa George Bologan, după întrevederea din 9 ianuarie.
Diplomatul român a declarat că mesajul central al Suveranului Pontif a fost legat de pace și speranță. „Omenirea are nevoie de pace și de speranță”, a transmis papa, potrivit ambasadorului. Discuția a avut loc în cadrul schimbului oficial de urări de Anul Nou, un eveniment care reunește reprezentanții diplomatici acreditați la Vatican.
George Bologan a vorbit pentru redacția română Vatican News – Radio Vatican despre discursul susținut de Papa Leon al XIV-lea. Ambasadorul a descris intervenția drept una consistentă, cu mesaje despre starea lumii de astăzi. Potrivit acestuia, papa a abordat crizele actuale și efectele pe care acestea le au asupra societății globale.
„Diplomația Sfântului Scaun, cu tradiția ei milenară și cu o capacitate extraordinară de a scruta mersul lumii, de a interpreta duhul veacului în care viețuim, ne propune mereu o schimbare, în sensul de «metanoia», o schimbare a lumii la îndemnul lui Hristos”, a spus pentru Vatican News – Radio Vatican, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun George Bologan
Diplomatul român a amintit rolul special al Sfântului Scaun în plan internațional. În opinia sa, diplomația Vaticanului are o tradiție veche și o capacitate aparte de a analiza evoluțiile lumii și sensul acestora. Mesajul transmis de Suveranul Pontif a inclus un apel la schimbare morală și spirituală, inspirat din valorile creștine.
„Principalele idei ale discursului le-aș structura astfel: importanța multilateralismului ca loc al întâlnirii, unde se pot discuta diferite teme, unde se pot schimba opinii și identifica soluții. O altă idee a fost aceea a riscului pervertirii limbajului într-o formă de ambiguitate semantică. Aceasta face ca limbajul să devină o armă pentru cei care folosesc strategiile răului (minciuna, calomnia și ofensarea adversarilor). Papa a subliniat importanța menținerii sensului originar al limbajului, util pentru aprofundarea cunoștințelor sau identificarea soluțiilor și nu pentru a manipula, cu scopul de a domina.
De asemenea, Papa Leon a vorbit despre persecuțiile creștinilor, care au fost prezentate ca «cea mai mare criză a drepturilor omului în ultimii ani». Fenomenul creștinofobiei a luat amploare pe fondul relativizării culturale în Europa și a creșterii numărului de regimuri autoritare și a extremismului religios.
Totodată, Papa a atras atenția asupra riscurilor la care este supusă familia din cauza unor curente, pe care noi le-am numi ultraprogresiste, și a atras un semnal de alarmă asupra consecințelor creșterii consumului de droguri. Apoi, a vorbit despre necesitatea ordinii – fie ordinea interioară, fie cea internațională. Ordinea care lasă o senzație de liniște necesară bunei conviețuiri, a respectului. La baza multor neînțelegei și conflicte – a subliniat Suveranul Pontif, se află orgoliul. Papa a readus în atenție conflictul provocat de invazia Rusiei în Ucraina, precum și alte zone măcinate de ură și moarte, cum este cazul conflictului din Orientul Mijlociu, Haiti, Myanmar și în alte zone ale lumii, de care, spre exemplu, presa internațională sau cea europeană, vorbește prea puțin sau deloc”, a relatat ambasadorul la Radio Vatican.
Discursul papei nu a trecut neobservat la nivel internațional, iar ecoul său s-a făcut simțit și în rândul diplomaților prezenți. George Bologan a explicat că intervenția a oferit atât o evaluare a situației globale, cât și semne ale speranței într-un context marcat de tensiuni, războaie, consum de droguri și incertitudine.
La finalul întâlnirii, ambasadorul României a avut un scurt contact direct cu Suveranul Pontif, prilej cu care a fost transmis mesajul de binecuvântare pentru România. Potrivit diplomatului, gestul papei are o semnificație importantă pentru relația dintre România și Sfântul Scaun.
„La momentul salutului personal i-am exprimat Papei mulțumiri și aprecieri pentru misiunea de a fi mesager al păcii, de a fi la nivel mondial o voce etică, lucidă și de echilibru într-o perioadă în care omenirea are nevoie de lideri spirituali și politici. Suveranul Pontif a transmis poporului român binecuvântarea sa apostolică și urări de bine ”, a mai adăugat bihoreanul George Bologan pentru sursa citată.
Crina Dobocan

