Crăciunul, în județul Bihor, este o expresie a tradițiilor străvechi. În fiecare an, unele obiceiuri din Bihor reînvie, aducând bucurie în sufletele bihorenilor și păstrând viu un patrimoniu cultural deosebit.

În Bihor, odinioară, în perioada postului, încă de la jumătatea lunii noiembrie, tinerii își alegeau un „grăitor” – coordonator – și repetau colindele într-o casă din sat, pregătindu-se să vestească Nașterea lui Hristos.

„Astăzi se mai colindă sporadic în zona Beiușului (satele Roșia, Căbești, Budureasa), pe valea Crișului Repede (satele  Bulz, Bratca, Șuncuiuș, Tilecuș, Vârciorog) și în zona Barcău ( satele Boianu Mare, Păgaia, Viișoara)”, explică dr. Vasile Todinca, cercetător științific I la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

Potrivit acestuia, în Ajun de Crăciun, în satul de altădată, femeile făceau curat în toată casa, frământau aluatul și pregăteau colaci și cozonaci, iar bărbații aveau grijă de gospodărie și de animale. Mai mult, ei căutau să înapoieze orice lucru luat cu împrumut de la vecini sau de la prieteni.

De asemenea, exista obiceiul de a împodobi în casă un brăduț cu globuri colorate, beteală și bomboane de ciocolată, cunoscute sub numele de saloane.

„În seara de ajun se respectau tradiții vechi de sute de ani, între care colindatul. Grupuri de copii și de adulți se strângeau laolaltă și mergeau să colinde în tot satul. Colindătorii erau serviți cu cârnați, colaci făcuți în casă, cozonaci sau bani”, a mai spus Todinca.

Simbolurile Crăciunului

Bradul, nelipsit din casele bihorenilor, este un simbol al vieții și al continuității, ce rămâne mereu verde, asemenea credinței în Hristos. Deasupra sa, steaua strălucește ca un far al speranței, amintind de călăuzirea magilor către Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc în casă și duce la îndeplinirea dorințelor.

Tradiții vii și obiceiuri rare

Colindatul, unul dintre cele mai iubite obiceiuri, continuă să fie practicat, mai ales în satele din zonele Beiușului, Crișului Repede sau Barcăului. Copiii merg cu „Steaua” de la Crăciun până la Bobotează, un obicei care amintește de steaua care a vestit nașterea lui Isus și i-a călăuzit pe magi, în vreme ce grupurile de adulți păstrează cântecele tradiționale, cântând despre Nașterea Mântuitorului.

În unele zone, unde tradițiile au rămas nealterate, copiii umblă cu „Viflaimul”, amintind de uciderea celor 14.000 de prunci de către Irod.

Un obicei unic în Bihor (în zona Beiușului) este umblatul cu Turca, o mască zoomorfă care amintește de o capră și care, deși are origini păgâne (cu scopul de a stimula fertilitatea solului și fecunditatea oamenilor), a devenit un spectacol de veselie și voie bună. Turca este confecționată cu migală, din lemn cioplit și materiale viu colorate, și oferă prilejul de glume și dansuri neobosite prin curțile gospodarilor.

„Turca trebuie să aibă trup roşu, dintr-o ţesătură de bumbac, iar capul este cioplit din lemn în formă de cap de capră, cu coarne şi maxilarul inferior mobil, pentru a clămpăni fără oprire și pentru a păstra ritmul pe care dansează purtătorul măştii de Turcă, de regulă un fecior falnic. Totul se învelea cu hârtie roșie, peste care se punea o altă hârtie, de altă culoare. În coarne se puneau franjuri de hârtie colorată și totul se adăpostestea sub o pătură de culoare roșie, sub care stătea un bărbat care mânuia capra prin tragerea unei sfori”, precizează dr. Vasile Todinca.

Colindătorii mergeau la colindat, însoţiți de masca zoomorfă (turca), în satele zonei Beiuşului (Roșia, Căbești, Lazuri de Roșia etc.), precum și în Dobreşti, Topa de Sus sau Tilecuş.

„În unele locuri, în noaptea Crăcinului, întâlneam şi piesa de tetaru religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul (Viflaim) sau Irozii, la care participau copiii. Potrivit unor etnologi, «este un obicei care se purta din casă în casă, fiind legat de tragedia uciderii pruncilor (pe care Biserica îi pomeneşte pe 29 decembrie)”, mai precizează Vasile Todinca.

Primiți „pomuțu”?

Mersul cu „pomuțul” era un obicei specific zonei Marghita (Crasna, Barcău). În fața grupului de colindători mergea un colindător care purta un pom mic, împodobit cu panglici colorate. Acesta intra în casă și întreba gazda dacă primește „pomuțul”, după care începea colinda, a explicat cercetătorul orădean.

„În zilele nostre aceste obiceiuri sunt practicate sporadic, iar preocuparea nu mai este aceea de a împlini tradiția și ritualul creștin, acum avem de-a face cu goana după bani!”, spune acesta.

Colindele se cântau în tot satul în noaptea de Ajun și în ziua de Crăciun.

„Ele se mai aud astăzi prin anumite sate, dar cu siguranță bisericile răsună de colinde și în zilele noastre”, crede Vasile Todinca.

„Existau, și mai sunt cazuri, când nu este primită colinda în casă, poate din cauza unor boli, a lipsurilor materiale, sau a lipsei unei stări spirituale pentru a primi colindători”, explică Todinca.

Spre Anul Nou, urările și obiceiurile bihorenilor se concentrează pe îndepărtarea spiritelor rele și atragerea norocului. Mersul cu „Plugușorul” și „Sorcova” încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, fiind considerate semne ale belșugului și ale armoniei.

Deși multe dintre obiceiuri se pierd sau se transformă, bihorenii încearcă să le păstreze, ghidați de bătrânii satelor, preoți sau dascăli.

Mai mult, de câțiva ani, Consiliul Județean Bihor și Centrul de Cultură al Județului Bihor au inițiat proiectul „Bihorul colindă”, prin care încearcă să reînvie sau să păstreze aceste obiceiuri în județul Bihor.

Dincolo de goana comercială a Crăciunului modern, esența spirituală a sărbătorii rămâne vie în locurile unde colindele încă răsună și bradul împodobit are o semnificație aparte.

„Colinzile tradiționale se pierd de la o zi la alta, multe au fost prelucrate nu în cel mai fericit mod. Modernitatea colinzilor o auzim și vedem la radio și televiziuni. Implicarea bunicilor, a părinților, a școlii și a autorităților în transmiterea colinzilor și valorilor spirituale și tradiționale are un rol extrem de important. Copiii sunt cei ce duc mai departe ce văd în familii. Din fericire, în satele bihorene, unde se mai aud colinde, se mai implică în promovarea valorilor creștine și preotul, învățătorul sau vreun om înțelept al satului”, a conchis Vasile Todinca.

Crina Dobocan
Foto: Vasile Todinca din fototeca secției de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor, Oradea
Video: Gheorghe Petrila