Skip to main content

O sută una povești prin satele din Bihor

 |  Teodora Mihai  | 

Un proiect cultural ambițios și captivant, intitulat „O sută una povești prin satele din Bihor”, își propune să aducă bucuria poveștilor clasice într-o formă nouă și interactivă pentru copiii din mediul rural. Inițiat de actorul Șerban Borda, acest turneu teatral se desfășoară pe parcursul anului acesta și anul viitor, cu scopul de a ajunge la 101 localități din județul Bihor.

Povești clasice, interactive și originale

Proiectul constă în 101 reprezentații teatrale, care combină patru povești clasice: „Scufița Roșie”, „Capra cu trei iezi”, „Cenușăreasa” și „Albă ca Zăpada”. Spectacolele sunt concepute într-o manieră interactivă și originală, cu scenarii adaptate astfel încât toate cele patru povești să fie prezentate într-o oră, păstrând esența și morala fiecăreia.

„Este un spectacol pentru copii, dar asta nu înseamnă că nu asistă cu plăcere și adulți. Ideal ar fi pentru noi să vină trei în unu – publicul, adică părintele, copilul și cadrul didactic. Este un spectacol interactiv, muzical, în care îi implicăm pe spectatori, atât copii cât și adulți”, a explicat Șerban Borda, inițiatorul proiectului.

Povești pentru copiii adulți

Într-un interviu acordat recent, Șerban Borda a explicat cum reușesc să înglobeze patru povești într-o singură oră: „Trecem din una în alta. De fapt, personajele trec dintr-o poveste în alta. De exemplu, lupul nostru, deși începe în «Scufița Roșie» ca și lupul cel vechi, clasic, se schimbă în «Capra cu trei iezi» și îi ajută pe iezișori să ajungă înapoi la casa mamei”, a explicat actorul orădean.

Șerban Borda a mărturisit că au făcut unele modificări la povești pentru a le face mai atractive pentru public.

„Sunt mai roz și pentru că am folosit niște coloane sonore destul de cunoscute, pe care le cunosc copiii, dar le cunosc și adulții. Am adaptat niște cântece și fiecare personaj are un cântec al lui propriu, pe care îl interpretează împreună cu spectatorii”, a mai spus Borda

După 17 reprezentații din cele 101 programate, Borda a remarcat diversitatea publicului.

„Cel mai bun public l-am avut într-o zonă din județul Bihor cu o populație rromă semnificativă. Copiii au fost extraordinari, sala a fost neîncăpătoare, au stat foarte mulți în picioare sau pe mese. Fiind un spectacol interactiv, îi implicăm pe spectatori, iar copiii au fost foarte doritori să joace împreună cu personajele”, a relatat actorul.

Pentru mulți dintre copiii din aceste localități, acesta a fost primul contact cu teatrul.

„Cu siguranță, pentru foarte mulți dintre cei de acolo, da. Teatrul nu prea ajunge în aceste zone, iar copiii care ajung câteodată la oraș probabil că ajung mai repede la mall sau în alte părți, dar nu la un spectacol de teatru,” a spus Șerban Borda.

1001 de nopți la o scară mai mică

Borda compară proiectul cu faimoasa colecție de povești „1001 de nopți”, dar la o scară mai mică

„Este 100 și una de povești care să sperăm că va dospi și va ajunge la 1000 și una de povești. Dorim să dezvoltăm un anumit tip de public, în special în județul Bihor, unde trebuie să mergem noi către ei”, a mai adăugat actorul orădean.

Proiectul continuă să aducă magie și învățătură copiilor din Bihor, încercând să creeze amintiri de neuitat și să aprindă în ochii lor scânteia pasiunii pentru povești și teatru.

Povestea merge mai departe, având cale lungă prin județul Bihor, cu multe suflete de copii la care trebuie să ajungă.

Teodora Mihai
Foto: Școala nr. 1 Sântandrei