Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea și Școala Primară „4 Dimotiko Pefkon” din Salonic au pus bazele unui parteneriat educațional european, construit prin proiecte Erasmus+ și prin colaborare directă între profesori și elevi.
Cele două instituții de învățământ au semnat un Acord de înfrățire pentru a susține schimburi educaționale între elevi și profesori și pentru a încuraja legături directe între cele două comunități școlare.
Acordul a fost semnat de prof. Simona Martin, directorul Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea, și de prof. Sophia Aidona, directorul Școlii „4 Dimotiko Pefkon” din Salonic. Prin acest document, colaborarea dintre cele două școli devine oficială și este gândită pentru o perioadă mai lungă de timp.

„Proiectul «Școli înfrățite» este construit pe valori comune și pe schimb de experiență, pentru cunoașterea bunelor practici din cele două sisteme educaționale. Acordul urmărește schimbul intercultural în plan educațional și pedagogic, prin activități extracurriculare și prin dezvoltarea prieteniei româno-elene”, a explicat prof. Simona Martin, directorul Colegiului Național „Iosif Vulcan”.

Echipa română care a ajuns la Salonic înainte de vacanța de iarnă a fost formată din: dir. prof. Simona Nicoleta Martin, dir. adj. prof. Călin Florin Bacter, prof. Maria Duma și trei eleve din clasa a XII-a A (Bianca Mihaela Iordănescu, Patricia Iulia Harpan și Miruna Oana Teacă). Dascălii orădeni s-au deplasat la Școala „4 Dimotiko Pefkon” din Grecia (reprezentată de dir. prof. Sophia Aidona, dir adj. prof. Koustas Sourlis) pentru semnarea „ Acordului de înfrățire” și planificarea activităților viitoare.
La eveniment a participat și Corina Crețu, Consul General al României la Salonic. Aceasta a spus că înfrățirea celor două școli este un pas important pentru cooperarea educațională dintre România și Grecia și pentru promovarea valorilor europene în rândul elevilor.
„Acest parteneriat reprezintă un pas important în consolidarea cooperării educaționale româno-elene și în promovarea valorilor europene în rândul tinerei generații.Educația construiește punți durabile între oameni, culturi și viitorul nostru comun”, a apreciat Corina Crețu.
Directorul Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea, Simona Martin, a arătat că proiectul „Școli înfrățite” permite celor două școli să învețe una de la cealaltă și să lucreze împreună. Ea a declarat că acordul semnat deschide drumul schimburilor de idei, de bune practici și al legăturilor directe dintre elevi și profesori.

În cadrul vizitei, elevii Colegiului Național „Iosif Vulcan”, în special cei de la profilul pedagogic, au avut un rol activ. Bianca Iordănescu, Patricia Harpan și Miruna Teacă, eleve în clasa a XII-a, au susținut lecții interactive la Școala „4 Dimotiko Pefkon”. Ele au prezentat informații despre România, Oradea, Colegiul Național „Iosif Vulcan” și tradițiile de Crăciun din Bihor.

Cele trei eleve au atras atenția elevilor și profesorilor greci prin modul în care au lucrat la clasă. Ele au arătat că sunt bine pregătite pentru activitatea didactică și că stăpânesc foarte bine limba engleză. Activitatea lor a confirmat nivelul de pregătire oferit de profilul pedagogic al Colegiului Național „Iosif Vulcan”.
Pentru elevele implicate, această activitate a fost o experiență foarte bună, care le-a oferit contact direct cu predarea într-un alt mediu educațional și le-a ajutat să își dezvolte flexibilitatea necesară pentru viitoarea carieră didactică.
Tot atunci, elevii români din ciclul primar și elevele de clasa a XII-a au trimis peste 100 de felicitări de Crăciun și Anul Nou elevilor greci, marcând în acest fel începutul activităților din cadrul parteneriatului.

Acordul de înfrățire semnat la Salonic stabilește direcțiile de colaborare: schimburi de elevi și profesori, proiecte educaționale comune, ateliere de limbă și cultură și organizarea unor zile culturale tematice.
Prin această colaborare, Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea continuă să se implice în proiecte educaționale europene și în formarea viitoarelor cadre didactice, prin parteneriate internaționale și activități comune cu școli din alte țări.

Înfrățirea cu Școala „4 Dimotiko Pefkon” din Salonic dă startul unei colaborări pe termen lung, bazată pe lucru în echipă și pe interesul comun pentru educația elevilor.
Relația dintre cele două școli a început în cadrul proiectului Erasmus+ COLORS, derulat în perioada 2020–2023. În martie 2023, profesori de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” au participat la o mobilitate la Salonic, dedicată temei inteligenței interpersonale și intrapersonale.

Profesorii de la Colegiul Național „Iosif Vulcan” din Oradea și cei de la Școala „4 Dimotiko Pefkon” din Salonic, Grecia, au avut o colaborare foarte bună. În cadrul mobilității Erasmus+ desfășurate la Salonic, în perioada 10–16 martie 2023, pe tema „Inteligența interpersonală și intrapersonală”, prof. Maria Duma, prof. Angela Clonda, prof. Anamaria Horga și prof. Rodica Panti au susținut lecții despre tradițiile de primăvară la români. Echipa română a remarcat atunci seriozitatea profesorilor greci, metodele moderne de lucru folosite și modul direct în care sunt abordate problemele cu care se confruntă sistemele de învățământ europene.
Colaborarea continuă prin proiectul de acreditare Erasmus+ 2025–2027, care prevede o mobilitate de tip job shadowing pentru trei profesori din Oradea, programată pentru luna martie 2026, la Școala Primară „4 Dimotiko Pefkon”.
Statutul de școli înfrățite permite o colaborare mai ușoară între cele două instituții, prin mobilități pentru elevi și profesori și prin activități comune, pregătite de cadre didactice și elevi.
„Prin acest proiect (Școli înfrățite – n.r.) sunt susținute cooperarea, comunicarea și lucrul în echipă, cu obiectivul unei educații europene de calitate. Cunoașterea mediului cultural și educațional al fiecărei țări, relațiile stabile dintre elevi și sprijinul reciproc dintre cele două școli stau la baza implementării acestui parteneriat”, a spus prof. Maria Duma, unul dintre profesorii implicați în proiect.

Pe baza acestei experiențe, cele două instituții au lansat noul proiect – „Școli înfrățite”.
În perioada următoare, vor avea loc mobilități pentru elevi și profesori, activități online pe teme educaționale și corespondență constantă între elevii din Salonic și cei din ciclul primar din Oradea.
„Acest parteneriat urmărește să ușureze schimburile de elevi și profesori, să creeze legături directe între copii și să permită schimbul de idei și experiențe educaționale și culturale. Scopul nostru este să cunoaștem bunele practici din cele două sisteme de învățământ și să întărim prietenia româno-elenă. Vom avea activități comune și o comunicare constantă. Astfel, pe lângă activitățile din online, fiecare elev din Salonic se va înfrăți cu un elev de ciclu primar din Oradea, cu care să comunice mai des și se vor desfășura multe alte activități prin care elevii și profesorii să se cunoască mai bine”, a explicat prof. Simona Martin.

Printre activitățile propuse se numără lecții în oglindă, desfășurate online, și realizarea, pe platforma școlii, a unui mic dicționar român–englez cu cuvinte uzuale, lucrat direct de elevi. Un alt proiect vizează fotografia urbană, cu tema „Oradea – oraș Art Nouveau” și „Salonic – oraș cu istorie bizantină”, activitate care poate fi realizată și cu elevi din ciclul primar, nu numai cu cei din liceu.
Elevii de la profilul pedagogic vor realiza un ghid al jocurilor copilăriei din Bihor și din Salonic. Activitatea presupune prezentarea regulilor și a modului de desfășurare, astfel încât elevii din cele două școli să se joace unii jocurile celorlalți, pe baza unei metodologii clare.

Aceste activități vizează deschiderea elevilor spre valorile europene, dezvoltarea toleranței, a curiozității și a interesului pentru alte culturi. În același timp, proiectul urmărește ca elevii să își facă cunoscute propriile tradiții și valori și să se afirme ca parte activă a spațiului european, a mai adăugat prof. Simona Martin.
În cadrul profilului pedagogic, a completat prof. Simona Martin, se dorește implicarea profesorilor metodiști care predau la această specializare, „deoarece aceștia au legătură directă cu învățământul primar”.
„Participarea lor este importantă pentru a avea deschiderea necesară spre schimburi de experiență și spre colaborare cu alte sisteme educaționale”, este de părere directoarea CN „Iosif Vulcan”.

„Pentru a fi un bun dascăl, este nevoie de adaptare continuă. Metodele clasice nu pot fi folosite singure, ci trebuie combinate cu abordări noi, în funcție de elevi și de context. Schimbul de experiență cu o altă cultură educațională permite preluarea unor bune practici de ambele părți. Diferențele nu sunt mari, dar schimbul este util și clar benefic”, a mai precizat prof. Martin.
Crina Dobocan


