Skip to main content

O săptămână de rugăciuni și surprize dedicate femeilor, la Beiuș

 |  Crina Dobocan  | 

În perioada 9-11 martie 2025, la Beiuș au avut loc momente emoționante dedicate Zilei Internaționale a Femeii. La eveniment au participat copii și credincioși de diferite confesiuni. Manifestările au fost coordonate de preotul Zorel Zima și profesoara Carmen Zima.

Duminică, 9 martie – program cultural – spiritual la Oratoriul „Coț de Rai”

Sărbătoarea a început cu un eveniment organizat la Biserica parohială „Sfinții Trei Ierarhi” din Beiuș. Aici, copiii și tinerii de la Oratoriul „Coț de Rai” au susținut un program cultural – spiritual dedicat femeii. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Ave Miriam”. Copiii și tinerii au impresionat credioncișii prezenți prin poezii, cântece și gesturi de recunoștință. La final, fiecare doamnă și domnișoară au primit câte o floare și un mic cadou.

La Oratoriul „Coț de Rai” participă copii din diverse confesiuni, uniți de rugăciune, cateheză biblică și jocuri. Acesta este un exemplu de armonie între credințe și culturi, un aspect subliniat și de coordonatoarea activităților, profesoara Carmen Zima.

În cuvântul său de învățătură, parohul Zorel Zima vorbit despre demnitatea și frumusețea femeii în planul divin, dar și despre importanța implicării ei în viața socială. Acesta a exprimat bucuria și recunoștința sa pentru oportunitatea de a oferi copiilor din comunitate posibilitatea de a participa la activitățile Oratoriului, esențiale în dezvoltarea lor creștină și umană.

Marți, 11 martie – Rugăciunea Ecumenică a Femeilor

La două zile distanță, pe 11 martie, Beiușul a fost din nou locul unui eveniment deosebit. Părintele Csiszér Norbert a invitat membrii comunității la Rugăciunea Ecumenică a Femeilor, găzduită de Biserica Reformată din oraș. La această slujbă au participat reprezentanți ai Bisericii Greco-Catolice din Beiuș, membri ai Reuniunii Mariane și ai Consiliului Parohial.

Un moment deosebit al serii a fost recitarea Psalmului 139, în limba maghiară și română, care a inclus tema anului 2025: „Te laud pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată!”.

Părintele Zima Zorel a fost invitat să adreseze un cuvânt de învățătură creștinilor prezenți. El a vorbit despre frumusețea acestui psalm, care reprezintă o rugăciune plină de iubire și cunoaștere profundă a lui Dumnezeu.

Psalmul 139 este o frumoasă rugăciune și, în formă, o «poezie» plină de reverență și adorare, un cânt al iubirii și al cunoașterii profunde a lui Dumnezeu. Pornind de la conștientizarea demnității personale în planul divin, încredințați de iubirea providențială a lui Dumnezeu, suntem chemați să urmăm cu credință și iubire drumul spre Domnul, alături unii de alții. Implicarea spirituală creștină a femeii în Biserică, în societate este o responsabilitate intrinsecă demnității umane”, este de părere preotul.

Seara s-a încheiat cu un „schimb” de daruri muzicale și binecuvântări, în care participanții au împărtășit cântări religioase și momente de comuniune spirituală. După acest moment de rugăciune, toți cei prezenți s-au adunat la o masă, întorcându-se acasă cu bucuria trăirii unei unități în diversitatea care caracterizează comunitatea din Beiuș.

Crina Dobocan