Skip to main content

O șansă pentru pacienții critici din Bihor. Spitalul Județean din Oradea, inclus în rețeaua națională pentru tratamentul pacienților critici cu „plămân artificial”

 |  Crina Dobocan  | 

Ministerul Sănătății extinde programul național „Acțiuni Prioritare – ECMO”, care permite susținerea artificială a funcțiilor vitale prin tehnologia cunoscută și ca „plămân artificial” la mai multe centre medicale din țară. Printre acestea se află și Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unitate care va putea, în curând, să intervină în cazurile grave în care viața pacienților depinde de această procedură.

Pentru județul Bihor, includerea spitalului în programul AP-ECMO înseamnă că pacienții care ajung în situații limită nu vor mai fi nevoiți să fie transferați la mari distanțe, în centre universitare din București sau Târgu Mureș, pentru a beneficia de această terapie de ultimă instanță. Astfel, timpul vital de intervenție se scurtează, iar șansele de supraviețuire cresc.

Este o reușită pentru comunitatea medicală din Bihor și un sprijin pentru pacienți. Avem echipe pregătite, care vor beneficia de dotările și finanțarea necesare pentru a aplica această terapie modernă”, sunt de părere reprezentanții unității spitalicești.

Care centre intră în program

Alături de Spitalul Județean din Bihor, Ministerul Sănătății a aprobat includerea altor cinci unități medicale în rețeaua AP-ECMO:

  • Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” București
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova
  • Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara

Ministerul Sănătății este de părere că această extindere consolidează capacitatea sistemului sanitar de a răspunde eficient în situații de urgență majoră.

Extinderea acestui program reprezintă un pas important pentru creșterea capacității sistemului sanitar de a răspunde eficient în situații de urgență majoră, salvând vieți prin acces rapid la tehnici moderne de suport vital avansat.
Ministerul Sănătății își reafirmă angajamentul de a sprijini echipele medicale care lucrează zi de zi pentru pacienți în stare critică, investind în infrastructură și resurse umane specializate.
Suntem alături de oameni și susținem echipele medicale care luptă pentru fiecare pacient în stare critică”, a scris Alexandru Rogobete pe pagina sa oficială de socializare.

Crina Dobocan