Simona Pașcalău, profesor pentru învățământ primar la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, a primit titlul „Învățătoarea Anului 2026”, acordat de Fundația „Zurli”. Alegerea a fost făcută în urma unei campanii naționale în care părinții au fost invitați să nominalizeze dascălii care au un impact deosebit asupra copiilor.
Oradea este orașul în care ajunge, anul acesta, titlul „Învățătoarea Anului”, acordat în cadrul campaniei organizate de Fundația „Zurli”. Câștigătoarea ediției 2026 este Simona Pașcalău, profesor pentru învățământ primar la Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, unde predă la clasa a II-a E, cunoscută drept „Clasa Bufnițelor Altruiste”.
Anunțul a fost făcut pe 5 iunie, chiar de Ziua Învățătorului, dată la care organizatorii au păstrat tradiția de a dezvălui numele cadrului didactic care primește această distincție.
Mirela Retegan, președintele Fundației „Zurli” a explicat că procesul de selecție a necesitat timp, deoarece au fost analizate toate propunerile trimise din întreaga țară. În final, povestea învățătoarei din Oradea a fost cea care a atras cel mai mult atenția.
Potrivit organizatorilor, numeroși părinți s-au mobilizat pentru a trimite nominalizări și pentru a povesti cum o văd copiii lor pe Simona Pașcalău. Mărturiile primite au stârnit interesul juriului, care a vrut să afle mai multe despre învățătoarea ce coordonează „Bufnițele Altruiste”.
„Un OM Extraordinar! Un dascăl desăvârșit!”, a spus psihologul Maria Geanina.
Fundația „Zurli” a precizat că descrierile primite au conturat imaginea unui dascăl care îi îndrumă pe elevi și îi ajută să își găsească drumul în viață prin metode aparte, adaptate nevoilor copiilor.
Organizatorii campaniei au spus că alegerea nu a fost deloc simplă și au ținut să le mulțumească tuturor celor care au înscris în competiție cadre didactice pe care le apreciază.
Totodată, aceștia au remarcat numărul mare de profesori dedicați care activează în școlile din România și care depun eforturi constante pentru elevii lor, depășind adesea limitele impuse de provocările de zi cu zi.
După desemnarea câștigătoarei, Fundația „Zurli” a anunțat că va reveni cu informații suplimentare despre evenimentele pregătite în continuarea campaniei.
Un lucru este deja cert. Până la sfârșitul anului școlar (19 iunie 2026), Trupa Zurli va ajunge la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea, școala în care predă Simona Pașcalău.
O campanie care împlinește 10 ani
Ediția din acest an marchează un moment important pentru proiectul „Învățătoarea Anului”, care a ajuns la a zecea ediție.
Prin această campanie, Fundația Zurli își propune să aducă în atenția publicului învățători și educatori care au un rol esențial în dezvoltarea copiilor și care contribuie zilnic la formarea lor.
Organizația afirmă că, în ultimii zece ani, a făcut cunoscute poveștile unor profesori care au reușit să transforme sala de clasă într-un spațiu în care copiii se simt în siguranță, sunt încurajați și capătă încredere în propriile forțe.
În cadrul ediției 2026, părinții au fost invitați să propună învățători și educatori din întreaga țară, indiferent dacă aceștia lucrează în școli publice sau private și indiferent dacă își desfășoară activitatea în mediul urban sau rural.
Campania a urmărit identificarea acelor profesori care reușesc să construiască o legătură autentică cu elevii, care aduc idei noi la clasă, îi inspiră pe copii și îi fac să se simtă apreciați.
Nominalizările au putut fi trimise până la 31 mai 2026 prin intermediul platformei www.invatatoareaanului.ro.
Fundația „Zurli” susține că proiectul are rolul de a oferi recunoaștere publică profesorilor care continuă să creadă în puterea educației și care lucrează cu răbdare și empatie, în ciuda dificultăților întâlnite în sistem.
Reprezentanții organizației consideră că, în spatele fiecărui copil care merge cu drag la școală, există un profesor care a reușit să îi câștige încrederea și să îi înțeleagă nevoile. În opinia lor, un gest simplu de recunoștință poate avea efecte importante asupra parcursului unui dascăl.
Ca în fiecare an, campania a inclus și apelul adresat învățătorilor și educatorilor de a le scrie elevilor scrisori de apreciere. Organizatorii spun că astfel de mesaje pot contribui semnificativ la dezvoltarea emoțională a copiilor și la consolidarea încrederii în sine.
Campania „Învățătoarea Anului” rămâne una dintre inițiativele prin care Fundația „Zurli” promovează educația și oamenii care contribuie, în fiecare zi, la formarea unor generații mai curajoase, mai empatice și mai încrezătoare.
Crina Dobocan

