Skip to main content

O inimă din inimă… pentru Ana. Orădenii se unesc pentru a oferi o șansă la viață unei fetițe de 9 ani

 |  Crina Dobocan  | 

Asociația „Pas cu Pas” participă anul acesta la Swimathon Oradea cu proiectul „O inimă din inimă… pentru Ana”. Proiectul este un strigăt de ajutor al părinților Anei și un apel către bunătatea celor care pot face diferența în viața unei fetițe.

Ana are doar 9 ani și jumătate, dar viața a fost prea dură cu ea încă de la naștere. Este elevă în clasa a II-a la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, un copil vesel, cu o inimă caldă și un zâmbet care luminează zilele colegilor și profesorilor. S-a născut însă cu o malformație cardiacă rară, care necesită o intervenție chirurgicală specializată în Boston, SUA. Costul operației se ridică la 100.000 de dolari.

Până acum, prin mobilizarea părinților, cadrelor didactice, colegilor și a unei comunități unite de dorința de a-i reda Anei șansa la o copilărie normală – s-au strâns 47.000 de dolari. Încă 53.000 de dolari mai despart visul Anei de realitate.

Pentru a duce această luptă mai departe, Asociația „Pas cu Pas”, împreună cu părinții, profesorii și elevii liceului, s-a înscris la Swimathon Oradea 2025 – evenimentul caritabil care aduce împreună oameni, organizații și cauze ce merită toată susținerea. Campania pentru Ana poate fi sprijinită direct prin platforma oficială a evenimentului:
https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/proiecte/o-inima-din-inima-pentru-ana

Pe 31 mai, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”, orădenii sunt așteptați să facă „valuri de bine” alături de echipa Anei. Swimathon, organizat de Fundația Comunitară Oradea, este o platformă de mobilizare civică în care fiecare braț de înot se transformă în speranță, fiecare donație – într-un pas spre vindecare.

Credem că fiecare copil merită o șansă la viață, iar Ana merită mai mult decât atât – merită să se joace, să râdă, să alerge, să iubească. Vă invităm să ne fiți alături în această misiune cu suflet. O inimă sănătoasă pentru Ana poate fi dăruită din inimă. Împreună, putem transforma emoția într-o realitate fericită. Hai să fim valul care o poartă pe Ana spre vindecare”, spune Raluca Naom, președinte Asociația Pas cu Pas.

Crina Dobocan