O femeie și copil de 2 ani, loviți pe trecerea de pietoni în Oradea. Motociclistul a fugit după accident

Dată:

O femeie de 43 de ani și un copil de doar 2 ani au ajuns la spital după ce au fost loviți de un motociclu chiar pe trecerea de pietoni, în Oradea. După impact, conducătorul motociclului a plecat de la locul accidentului fără acordul polițiștilor, însă a fost găsit la scurt timp.

Accidentul s-a produs miercuri, 16 iulie, la ora 13:31. Polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost anunțați, printr-un apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că pe strada Dunărea din municipiu a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări făcute la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 62 de ani, din Oradea, conducea un motociclu pe strada Republicii. La intersecția cu strada Dunărea, acesta ar fi făcut viraj la stânga și ar fi intrat pe strada Dunărea.

Ajuns la o trecere de pietoni, în condiții care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei, motociclistul nu ar fi acordat prioritate unei femei de 43 de ani și unui copil de 2 ani, ambii din Oradea, care traversau regulamentar pe marcajul pietonal, din partea dreaptă a motociclului. Cei doi au fost loviți de vehicul.

În urma accidentului rutier, femeia de 43 de ani și minorul au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, agent șef Alin Laza.

După producerea accidentului, bărbatul aflat pe motociclu a plecat de la locul faptei fără acordul poliției. Polițiștii rutieri din Oradea au reușit însă să îl identifice la scurt timp.

Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

În acest caz, polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Ancheta are ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și vizează infracțiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la fața locului.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular