Într-o lume grăbită, în care tradițiile riscă să fie uitate, familia Magnolia și Angel Tudor reușește să readucă în actualitate valorile simple și autentice ale satului românesc. Povestea Casei cu Ierboaie începe din dragoste pentru pământ, tradiție și rădăcini, în satul Ineu de Criș, județul Bihor. Dintr-o grădină roditoare și o casă părăsită, a prins viață un spațiu viu, unde se păstrează și se transmit meșteșuguri, obiceiuri și gusturi de altădată. În acest interviu, Magnolia Tudor ne împărtășește cum a crescut acest proiect de suflet și ce înseamnă să trăiești în tihnă, în armonie cu natura și tradiția.

Crina Dobocan: Cum a pornit ideea Casei cu ierboaie?

Magnolia Tudor: Împreună cu soțul meu, Angel Tudor, alături de cei 3 copii, în urmă cu 8 ani, după o vizită într-o gospodărie din Ineul de Criș din județul Bihor, văzând ce roditor e solul din grădinile acestui sat, mi-am dorit o căsuță cu o grădină mică. Am ajuns să cumpăram o proprietate, cu o casă, într-o faza accentuată de degradare, dar cu o gradină foarte generoasă de aproape 1 hectar… o „grădină mică”.

Dându-ne seama, că această grădină trebuie cultivată cu ceva mai mult decât câteva legume, am hotărât să cultivăm pe o bună bucată din grădină, Floarea Soarelui – în limbaj local: Ierboaie.

După prima recoltare, ne-am trezit cu o cantitate imensă, ce depășea cu mult necesarul pentru cele 10 găini ale noastre. Se vede că eram novici în ale agriculturii. Am decis ca din surplusul de semințe de floarea -soarelui să facem ulei presat la rece, obținând un produs foarte apreciat dintr-o sămânță nehibridată, de pe un teren curat, neierbicidat.

C.D.: Ce te-a inspirat să creezi acest proiect și ce presupune el?

M.T.: Sursa principală de inspirație a fost dragostea pentru tradițional si vremurile sănătoase de altă dată, dragostea pe care, cu siguranță mi-a insuflat-o experiența de viață trăită alături de bunica mea materna, de la Abrămuț.

C.D.: De ce ierboaie? Nu e un cuvânt greoi?

M.T.: Da, e un cuvânt greu, dar am ales să folosim, forma arhaică și locală a cuvântului Floarea-Soarelui – Ierboaie, cu care de altfel ne-am umplut și ograda. În județul Bihor, la floarea-soarelui i se mai spune si floroaică sau rujoancă. Încearcă să-l înveți pe un englez cum se pronunță corect cuvintele astea! Pentru asta am decis sa adăugăm în denumire și Ineu 312.

C.D: De cât timp durează proiectul și care sunt obiectivele tale cu el?

M.T.: Efectiv, proiectul “Ineu 312- Casa cu Ierboaie” a început în primăvara acestui an, printr-un atelier de încondeiat ouăle de Paști, alături de o sesiune de degustare preparate tradiționale din Bihor. Obiectivul principal este promovarea tradițiilor autentice locale într-o atmosferă rurală.

C.D.: De unde vine pasiunea ta pentru tradițiile românești?

M.T.: Pornind de la copilăria petrecută la Abrămuț, într-o casă tradițională, de pământ cu bârne de lemn și cu pâinea pe care o făcea bunica mea în cuptorul cu lemne, pătura de tăiței – de care eram fascinată la cât de repede știa bunica mea să o întindă, dar și de la multe alte experiențe de-a lungul vieții, desele călătorii la Beiuș, alături de familie, unde încă se mai conservă rânduiala tradițională.

Cu timpul, renovând Casa de la Ineu 312, am prins drag de portul tradițional românesc, ajungând să colecționez costume și textile populare, majoritatea recuperate din târgurile de antichități.

C.D: Ați folosit materiale și tehnici tradiționale în construcție?

M.T.: Absolut. Tot ce este în curtea de la Ineu 312- Casa cu Ierboaie a fost reabilitat sau construit folosind tehnici vechi și material locale. De exemplu, casa de la stradă a fost restaurată folosind lut, paie și var. La fundațiile construcțiilor noi am folosit piatră de râu locală. De la casele vechi care s-au demolat în sat, am recuperat, cărămidă de pământ, geamuri și uși, pe care le-am integrat în noile construcții.

C.D.: Care este povestea locului – ce a fost aici înainte și cum ai transformat spațiul?

M.T.: În acest loc, am găsit o casă fără geamuri și uși, grav avariată. Șura, poiata  –  anexele, fuseseră demolate de vechiul proprietar. Tot ce rămăsese, erau 2 cireși și un nuc vechi de peste 150 ani.

În cei 8 ani de zile, pe lângă casa principală, am ridicat noi spații și am relocat o casă de lemn din Botiza, Maramureș. Chiar dacă nu era un element local, nu am vrut să ajungă lemn de foc. Am reabilitat-o în stil tradițional, dar cu dotări moderne.

C.D.: Ce tipuri de activități organizați pentru copii?

M.T.: În principal ateliere de creație cu meșteri populari – încondeiat de ouă, olărit, împletit coșuri și multe altele. Pentru că la Ineu există o pădure frumoasă, am decis să le împărtășim copiilor povești despre fauna și flora locală – folosind legende din folclor  – povestea cucului, povestea pupezei și altele.

Am organizat și jocuri de echipă – curse cu saci, trasul funiei etc.  Desigur, după toate aceste activități, copii au avut de parte de gustări, nelipsind gustoasele gogoși făcute în casă, de bunica Angela de la Beiuș.

C.D.: Ce feedback ați primit de la ei?

M.T.: Feedback-ul a fost impresionant. Copiii, dar și profesorii lor au fost foarte încântați astfel încât, au promis că vor reveni în fiecare an. Și chiar revin.

C.D.: Cum arată o zi obișnuită la un eveniment pentru companii?

M.T.: Oaspeții sunt așteptați cu mici gustări locale, urmat de un atelier tradițional de 2 ore – încondeiat ouă, atelier de făcut tăieței (gârtene), olărit, sculptură în lemn și se încheie cu o bine-meritata masă cu preparate tradiționale gătite în casă.

C.D. Ce impact crezi că au întâlnirile de aici asupra participanților?

M.T.: Impactul pe care l-am observat noi la oaspeții noștri, a fost acel sentiment cald, de aducere aminte, de regăsire a copilăriei trăitela țară, alături de bunicii care-ți făceau toate poftele inimii. Acesta este sentimentul pentru care merită să continuăm.

C.D.: De ce crezi că este important să păstrăm și să transmitem tradițiile?

M.T.: În lumea în care trăim, cu viteza cu care lucrurile se schimbă, tindem să uităm de unde venim, simplitatea și frumusețea lucrurilor făcute odinioară. Nu le putem conserva pe toate dar, dacă vom păstra măcar unele și vom transmite noilor generații ceva, cât de puțin din tradițiile noastre, identitatea noastră nu va pieri.

C.D: Ați întâlnit prejudecăți sau dificultăți când ați propus un astfel de concept?

M.T.: Doar în primele zile, eu reparam casa cu pământ și paie, iar vecinii mei izolau casa cu polistiren. Efectul: în casa noastră e mult mai răcoare vara și cald iarna. Astăzi suntem recunoscuți ca un reper local pentru o casa tradițională.

C.D.: Ce planuri aveți pentru viitorul complexului?

M.T.: Îmi doresc, să organizăm cât mai multe ateliere în care oaspeții noștri să se relaxeze în cadrul atelierului de meșteșugărit și să se delecteze cu preparate tradiționale.

C.D.: Dacă ai putea transmite un gând care să îi „îmbogățească” pe oaspeții care trec pragul locului tău, care ar fi acela?

M.T.: Viața poate fi trăită și simplu, degustată încet și trăită în tihnă, măcar în clipele pe care și le vor petrece în curtea casei de la Ineu 312.

A consemnat Crina Dobocan