Noul stadion al Oradiei a trecut de ultima piedică importantă din punct de vedere juridic. După aproape zece luni de contestații și procese, asocierea condusă de compania CON-A din Sibiu rămâne câștigătoarea contractului pentru proiectarea și construirea arenei. Primarul Florin Birta anunță că municipalitatea va suporta 25% din valoarea investiției, pentru ca proiectul să poată merge mai departe.
Edilul a transmis că stadionul se află acum în etapa pregătirii contractului de proiectare și execuție. Licitația a început la începutul anului 2025, iar după desemnarea câștigătorului au urmat mai multe contestații care au ajuns inclusiv în instanță.
Disputa s-a încheiat, iar constructorul desemnat inițial poate continua procedurile pentru realizarea investiției.
„După un parcurs administrativ complex, proiectul noului stadion din Oradea intră în etapa pregătirii semnării contractului de proiectare și execuție. Procedura de licitație a demarat la începutul anului 2025, iar după finalizarea acesteia au urmat aproximativ 10 luni de contestații și procese. Aceste demersuri s-au încheiat, iar astăzi avem un constructor desemnat, compania CON-A din Sibiu”, a transmis Florin Birta pe pagina sa de socializare
Contract de peste 327 milioane de lei
Pentru construirea stadionului au depus oferte șase participanți: Construcții Erbașu, asocierea MIS Grup – Aqua Serv – Ad Astra IPP – Termomont DOO Beograd – Tron Tex DOO Novi Sad, asocierea ACI Cluj – Nord Conforest – M.T.D. Simplu Construct, asocierea Drum Asfalt – Poliart – Termoline – Constructorul Sălard – Bog’Art – Selina, asocierea Con-A Operations – Prodesign Engineering & Construction și asocierea Strabag – SDC Proiect.
Câștigătoarea procedurii a fost asocierea formată din Con-A Operations, în calitate de lider, și Prodesign Engineering & Construction. Valoarea contractului depășește 327 milioane de lei fără TVA.
După anunțarea câștigătorului, procedura nu a fost finalizată imediat. Mai mulți competitori au contestat rezultatele la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și apoi la Curtea de Apel București.
Instanța a respins pe rând toate contestațiile. Pe 13 noiembrie 2025, Curtea de Apel București a admis plângerea depusă de Compania Națională de Investiții și a anulat parțial decizia CNSC. Ulterior, pe 4 decembrie 2025, aceeași instanță a respins și celelalte contestații legate de evaluarea ofertelor și punctajele acordate.
Competitorii au încercat să redeschidă cazul printr-o cerere de revizuire, însă Curtea de Apel București a respins această solicitare pe 17 iunie 2026. Decizia a fost definitivă, iar asocierea condusă de CON-A a rămas câștigătoarea contractului.
Primăria Oradea va suporta un sfert din investiție
Problema contestațiilor a fost rezolvată, însă finanțarea rămâne următorul pas important. Stadionul face parte din proiectele care nu au încă un contract de lucrări semnat și nici șantier deschis, astfel că intră sub noile reguli stabilite prin OUG nr. 52/2025.
Potrivit acestor prevederi, finanțarea de la bugetul de stat pentru astfel de proiecte va fi făcută după 1 ianuarie 2027, iar beneficiarii trebuie să contribuie cu 25% din valoarea investiției.
Florin Birta a anunțat că Primăria Oradea își va asuma această contribuție.
„În ședința Consiliului Local de mâine, municipiul Oradea își va asuma cota de cofinanțare de 25% din valoarea totală a investiției. Este un efort important, dar necesar pentru realizarea unui obiectiv strategic pentru comunitatea noastră”, a transmis primarul.
Edilul speră ca semnarea contractului să se facă într-un timp cât mai scurt. Planul este ca proiectul tehnic să fie finalizat până la sfârșitul acestui an, iar lucrările de construcție să înceapă în primăvara anului 2027.
Stadion de aproape 17.000 de locuri pe un teren de peste 5 hectare
Noua arenă va fi construită pe un teren cu o suprafață de peste 53.000 de metri pătrați. Proiectul prevede un stadion de fotbal fără pistă de atletism, cu aproape 17.000 de locuri, dar și mai multe spații destinate activităților sportive.
Complexul va include o sală de conferințe, spații de cazare și zone pentru recuperare, care vor putea fi folosite inclusiv de echipele sportive aflate în cantonament.
Planul prevede și amenajarea zonei din jurul stadionului, cu alei pentru pietoni și drumuri necesare pentru funcționarea întregului complex sportiv.
„Sunt convins că noul stadion va reprezenta mai mult decât o investiție în infrastructură. El poate deveni un simbol al dezvoltării sportive a orașului și un factor care să contribuie la creșterea performanței fotbalului orădean. Odată cu începerea lucrărilor, am încredere că Oradea va avea și o echipă puternică, capabilă să se bată de la egal la egal cu formațiile care își propun promovarea în Liga Națională de fotbal. ”, a mai spus Florin Birta.
Primarul consideră că noua arenă poate ajuta fotbalul din Oradea să crească și speră că orașul va avea o echipă capabilă să lupte de la egal la egal cu formațiile care urmăresc promovarea în Liga Națională de fotbal.
În proiect sunt implicați, pe lângă Con-A Operations și Prodesign Engineering & Construction, și subcontractanții Con-A MEP, Flexik Automation, Helinick, Sports Fields, TK Elevator Eastern Europe GmbH Viena – Sucursala București și KONE Ascensorul.
Studiul de fezabilitate pentru noul stadion din Oradea a fost realizat de Dico și Țigănaș, birou de proiectare din Cluj-Napoca.
Înainte de începerea lucrărilor, autoritățile trebuie să rezolve și mutarea Grădinii Zoologice, deoarece amplasamentul actual al proiectului impune această intervenție.
Crina Dobocan

