Noile servicii medicale decontate pentru femeile însărcinate prin Casa de Asigurări de Sănătate
Începând cu 1 iulie 2023, femeile însărcinate beneficiază de un spectru extins de servicii medicale decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 521/2023 și Ordinului MS/CNAS nr. 1857/441/2023.
Aceste modificări introduc servicii noi, menite să asigure o monitorizare optimă a sarcinii și lăuziei, contribuind la sănătatea mamei și copilului, spune juristul Dorel Dulău, managerul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor.
Medicii de familie sunt cei care au un rol important în monitorizarea evoluției sarcinii și a perioadei de lăuzie. Aceștia trebuie să asigure consultații regulate (o consultație pe lună între lunile trei și șapte ale sarcinii și două consultații pe lună din luna a șaptea până la naștere).
Totodată, aceștia trebuie să efectueze vizite la domiciliu.
În pachet sunt incluse două vizite – una imediat după externarea din maternitate și alta după o lună.
În plus, medicul de familie poate recomanda teste esențiale pentru depistarea HIV, hepatitelor cronice B și C, sifilisului, și alte analize relevante pentru sănătatea gravidei și a fătului.
„Odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidență gravida și poate elibera o adeverință prin care se atestă existenţa sarcinii. Serviciul include și depistarea sarcinii, după caz. Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii și lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinței respective către casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află, fără alte cheltuieli, conform prevederilor legale în vigoare”, precizează Dulău.
Potrivit CAS Bihor, în cazul declanșării contracțiilor într-o situație în care pacienta nu are acces imediat la alte paliere de asistență medicală (spre exemplu, aceasta se află într-o zonă izolată), medicul de familie poate supraveghea travaliul și nașterea precipitată, atât la locul solicitării, cât și la cabinet, chiar și în afara programului de lucru declarat în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, până la sosirea echipajului de urgență, după caz.
Asistență ambulatorie
Specialiștii în obstetrică-ginecologie pot efectua consultații trimestriale pentru monitorizarea sarcinii, iar după naștere, consultații pentru lăuzie.
De asemenea, femeile beneficiază de ecografii specializate.
Sunt disponibile ecografii pentru detectarea anomaliilor fetale, inclusiv în primul și al doilea trimestru de sarcină, dacă medicul are supraspecializare în medicină materno-fetală.
De asemenea, între săptămânile 11 și 19, femeile pot beneficia de screening prenatal, inclusiv dublu sau triplu test și ecografii pentru depistarea anomaliilor fetale.
„În unitățile sanitare cu paturi care au în componență structuri (secție, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiția ca unitatea să aibă laborator de analize medicale și cabinet medical de specialitate.
În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligația să efectueze consultații de specialitate și următoarele analize/investigații: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin ABO și Rh, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, glicemie, TGP, TGO, TSH, examen complet de urină (sumar + sediment), VDRL sau RPR, testare HIV, evaluarea infecţiilor cu risc pentru sarcină (rubeolă, toxoplasmoză, citomegalovirus, hepatită B şi C), secreție vaginală, examen Babeş-Papanicolau sau test de toleranță la glucoză per os +/- hemoglobină glicată, biometrie fetală, detecția streptococului de grup B, precum și ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii. Menționăm că unele din analize nu pot fi efectuate decât în anumite perioade ale sarcinii. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă și competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică”, a precizat conducerea CAS Bihor.
Între săptămâna a 11 -a și a 19 -a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultație de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test și o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale.
„Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă și competenţă/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda și concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale”, a mai arătat Dorel Dulău.
Servicii obligatorii
Tot în internare de zi se efectuează și supravegherea sarcinilor cu risc crescut, astfel:
- pentru edemul gestațional, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, hemoleucogramă completă, creatinină serică, acid uric seric, TGP, TGO, examen complet de urină (sumar + sediment), dozare proteine urinare, proteine totale serice, ecografie obstetricală și ginecologică;
- pentru hiperemeza gravidică ușoară, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, hemoleucogramă completă, sodiu seric, potasiu seric, examen complet de urină (sumar + sediment), uree serică, acid uric seric, creatinină serică, ecografie obstetricală și ginecologică;
- pentru evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III de sarcină, serviciile obligatorii sunt: consultație de specialitate, cardiotocografie, ecografie obstetricală și ginecologică;
- pentru monitorizarea gravidei cu tulburări de coagulare/trombofilii ereditare și dobândite, serviciile obligatorii sunt: consultații de specialitate, antitrombină III, proteină C, proteină S, dozarea hemocisteinei serice, control hemocisteină serică, factor V Leyden, anticoagulant lupic screening și confirmare, ecografie obstetricală și ginecologică.
Internare de zi pentru supravegherea sarcinii
Unitățile sanitare specializate pot oferi servicii standardizate în regim de internare de zi, cum ar fi:
Analize complexe, inclusiv hemoleucograma, testarea pentru infecții cu risc pentru sarcină, biometria fetală și altele.
Monitorizarea sarcinilor cu risc crescut, precum edemul gestațional, hiperemeza gravidică ușoară sau tulburările de coagulare.
Proceduri avansate, precum amniocenteza, cordonocenteza sau biopsia vilozităților coriale, sunt realizate doar de medici cu supraspecializare în medicină materno-fetală.
„La laboratoarele din ambulatoriu gravidele pot efectua următoarele analize medicale specifice chiar şi peste valoarea plafonului lunar, pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie sau de cel specializat în obstetrică-ginecologie: hemoleucogramă completă, determinarea grupului sanguin și Rh, testare HIV, timpul Quick și INR, APTT, fibrinogenemie, proteine serice totale, feritină serică, uree serică, acid uric seric, creatinină serică, bilirubină totală și directă, glicemie, TGP, TGO, Gama GT, fosfatază alcalină, sodiu, potasiu, magneziu, calciu total și ionic seric, examen complet de urină, dozare proteine urinare, albumina serică, HBA1c, TSH, FT4, AgHBs, VDRL sau RPR, proteina C reactivă, anticorpi anti HCV, urocultură, exudat faringian, examen Babeş-Papanicolau, examen microscopic nativ şi colorat din secreţii vaginale. Medicul specialist mai poate recomanda și efectuarea de examene din secreții vaginale sau din tampon rectal (portaj Streptococcus agalactiae, prin metode de cultivare”, mai arată CAS Bihor.
Nașterea, serviciu de urgență
Potrivit reprezentanților CAS Bihor, nașterea este considerată un serviciu de urgență și este realizată în regim de spitalizare continuă, la unități specializate.
Pentru complicațiile apărute pe parcursul sarcinii, inclusiv sângerările majore sau riscurile anestezice, spitalizarea de urgență este asigurată integral, amintește Dorel Dulău
Potrivit acestuia, prin aceste măsuri se dorește o supraveghere mai riguroasă a sarcinii și reducerea riscurilor pentru sănătatea mamelor și copiilor.
Femeile gravide sunt încurajate să contacteze medicii de familie și să profite de aceste beneficii extinse oferite de CNAS.
Crina Dobocan