În noaptea de 16 februarie, pompierii bihoreni au intervenit pentru stingerea a trei incendii, două dintre ele în Oradea. Acestea au pus în pericol viețile locatarilor și bunurile materiale.
Cele două incendii produse în cursul nopții, în Oradea, au fost semnalate în jurul orei 00.40, la câteva minute diferență.
Primul incendiu a fost semnalat în jurul orei 00:40 pe strada George Călinescu, la o pubelă cu resturi menajere aflată aproape de un bloc. Flăcările și fumul amenințau să ajungă la apartamente și la un autoturism parcat în apropiere, spune Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor.
La câteva minute, un alt incendiu a izbucnit la un container de gunoi de pe strada Corneliu Coposu, cu riscul de a se extinde la alte containere și la un autoturism din apropiere.

Pompierii de la Detașamentul 2 Oradea au stins ambele incendii în mai puțin de cinci minute. Șase persoane din blocul de pe strada George Călinescu s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor, pentru că fumul intrase în apartamentele de la parter. Nu au existat persoane intoxicate, asigură Camelia Roșca.

În urma incendiilor, au ars o pubelă și un tablou electric pe fațada blocului, precum și un container cu resturi menajere.
Dimineața aceasta, în jurul orei 07:00, pompierii Stației Săcueni au intervenit pe strada Libertății pentru un incendiu la un autoturism. Cel mai probabil, focul a pornit din cauza unui conductor electric defect. Flăcările au afectat compartimentul motor, dar pompierii au limitat pagubele și au împiedicat propagarea incendiului la întreaga mașină.
Pompierii atrag atenția că incendierea intenționată sau neglijența în apropierea blocurilor poate pune în pericol vieți și bunuri. Orice situație de risc trebuie anunțată imediat la 112.
Crina Dobocan


