Nicolae Hodișan, directorul Direcției pentru Agricultură Bihor, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Nicolae Hodișan, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea sub acuzația de abuz în serviciu în formă continuată. Acesta este suspectat că ar fi prejudiciat instituția publică prin semnarea unor contracte de asistență juridică fără respectarea cadrului legal.
În același dosar, înregistrat pe 10 iulie la Tribunalul Bihor, a fost trimisă în judecată și Angela Mirela Barău, consilier superior în cadrul Direcției Agricole, care avea atribuții de control financiar preventiv. Ea este acuzată de complicitate la abuz în serviciu, pentru că ar fi vizat favorabil actele care au permis încheierea acestor contracte.
Potrivit anchetatorilor, între 2023 și 2024, directorul Hodișan ar fi contractat în mod nelegal serviciile a trei cabinete de avocatură, în lipsa acordului Ministerului Agriculturii, și în ciuda faptului că instituția dispunea de consilieri juridici angajați. Astfel, s-ar fi eludat reglementările privind cheltuirea fondurilor publice și ar fi fost creat un prejudiciu calculat la peste 34.000 de lei.
Primul contract, în valoare de 7.410 lei, a fost încheiat în ianuarie 2023 și viza redactarea unei acțiuni civile și reprezentarea instituției într-un dosar legat de Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA) Bihor. Cel de-al doilea, semnat în mai 2024, a costat aproape 9.000 de lei și a avut ca obiect redactarea unei plângeri prealabile privind un proiect contestat. Cea mai mare sumă a fost alocată printr-un contract din iulie 2024, în valoare totală de 22.000 de lei, prin care Direcția Agricolă a fost reprezentată în litigii privind fonduri neeligibile.
DNA Oradea subliniază că aceste cheltuieli au fost efectuate fără avizele necesare și puteau fi evitate, având în vedere că instituția avea deja personal juridic capabil să îndeplinească sarcinile respective.
În continuare, instanța urmează să stabilească termenele procesului. Până la o decizie definitivă, cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Crina Dobocan