Filarmonica de Stat Oradea organizează joi, 23 aprilie 2026, de la ora 19:00, un concert simfonic în Sala de concerte „Enescu – Bartók”. Evenimentul poartă titlul „Mozart și Brahms – Pasiune și Destin”.
La pupitrul dirijoral se va afla Jankó Zsolt, iar solistul serii este pianistul Mihai Diaconescu. Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea susține întregul program.
În prima parte a serii se cântă Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura operei „Don Giovanni” și Concertul pentru pian nr. 17 în Sol major, K. 453. În partea a doua se interpretează Johannes Brahms – Simfonia nr. 1.
Concertul pornește de la ideea legăturii dintre pasiune și destin. Pasiunea influențează drumul unui om în viață și, în unele cazuri, devine o parte din caracter. Unele persoane își găsesc sensul în ea și își dedică viața acestei forțe interioare.
Destinul apare ca un element imprevizibil. Uneori aduce bucurie și momente puternice, alteori aduce suferință. Ideea de destin rămâne, însă, una pe care omul nu o poate schimba. Din acest motiv, mulți oameni încearcă să găsească un echilibru între pasiune și destin.
În lumea muzicii clasice, compozitorii au lucrat sub influența pasiunii. În același timp, creațiile lor au fost legate de propriul destin. Pasiunea pentru muzică a oferit energie și inspirație pentru lucrări importante. Destinul a influențat temele, caracterul și impactul acestor lucrări asupra publicului.
În multe cazuri, creațiile considerate valoroase au apărut în perioade dificile din viața compozitorilor. Unii dintre aceștia au avut vieți marcate de suferință și au rămas în istoria muzicii, cum sunt Beethoven, Schumann și Ceaikovski. Această legătură dintre viață, suferință și creație apare frecvent în istoria muzicii clasice.
Mozart și Brahms reprezintă doi compozitori importanți ai muzicii clasice. Viețile și stilurile lor diferă foarte mult.
Mozart a avut o viață scurtă. A murit la 35 de ani. În acest timp a compus un număr mare de lucrări, multe considerate capodopere. Stilul său transmite energie și optimism. În viața de zi cu zi a avut un comportament jucăuș și o atitudine relaxată.
Brahms a trăit mult mai mult. Viața lui a avut un ritm mai liniștit. A fost o persoană serioasă, atentă la principii, atât în viață, cât și în compoziție. Deși aparține perioadei romantice, muzica lui păstrează echilibru și structură clară.
Concertul din 23 aprilie pune în paralel aceste două lumi muzicale și invită publicul să observe diferențele și legăturile dintre ele.
Programul începe cu uvertura operei „Don Giovanni”, scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret de Lorenzo Da Ponte. Subiectul vine din legenda lui Don Juan, personaj spaniol descris pentru prima dată în piesa din 1630 a lui Tirso de Molina, intitulată „El burlador de Sevilla y convidado de piedra”.
Premiera operei a avut loc la Praga, la Teatrul Național al Boemiei, cunoscut astăzi ca Stavovské divadlo, la 29 octombrie 1787. Lucrarea a devenit una dintre cele mai cunoscute opere din istorie. Criticul Fiona Maddocks a spus că această operă se află printre cele trei mari capodopere ale lui Mozart scrise împreună cu Lorenzo Da Ponte, alături de „Le Nozze di Figaro” (1786) și „Così fan tutte” (1790).
Opera a primit comandă după succesul călătoriei lui Mozart la Praga, în ianuarie și februarie 1787. Libretul lui Da Ponte are la bază o lucrare semnată de Giovanni Bertati, prezentată la Veneția în același an.
Premiera fusese programată inițial pentru 14 octombrie 1787, pentru vizita Arhiducesei Maria Terezia a Austriei. Lucrarea nu era finalizată la acel moment, iar organizatorii au ales să prezinte „Nunta lui Figaro”. Mozart a terminat partitura în noaptea de 28 spre 29 octombrie, cu câteva ore înainte de spectacol. Publicul din Praga a primit opera cu entuziasm. Presa din Viena a consemnat că Mozart a dirijat lucrarea și că reacția publicului a fost una foarte bună.
Povestea operei îl urmărește pe Don Giovanni, un nobil care seduce numeroase femei și își notează cuceririle. Personajul duce o viață lipsită de limite și ignoră regulile societății și religiei. Într-un moment decisiv, el încearcă să o seducă pe Donna Anna, fiica Comandorului. Comandorul intervine și moare în timpul conflictului.
După aceste evenimente, Don Giovanni continuă viața sa, dar este urmărit de persoanele nedreptățite de el. Ajunge într-un cimitir și întâlnește statuia Comandorului, care prinde viață. Don Giovanni îl invită pe Comandor la masă, dar invitația duce la pedeapsa finală, care îl înfruntă cu consecințele faptelor sale.
A doua lucrare din prima parte este Concertul pentru pian nr. 17 în Sol major, K. 453, compus de Mozart în 1784. Structura lui include trei părți: Allegro, Andante și Allegretto.
Partitura a fost terminată la 12 aprilie 1784, conform notițelor compozitorului. Data exactă a primei audiții nu este sigură. O variantă plasează premiera la 13 iunie 1784, cu eleva sa Barbara Ployer la pian. La acel moment, Mozart a invitat și pe Giovanni Paisiello să asiste la interpretare. În program s-au aflat și alte lucrări, printre care Cvintetul în Mi bemol major pentru pian și instrumente de suflat. După concert, Barbara Ployer a interpretat împreună cu Mozart Sonata pentru două piane K. 448.
O altă ipoteză plasează prezentarea lucrării la 29 aprilie 1784, la Kärntnertortheater din Viena, într-un concert cu Regina Strinasacchi. În ambele cazuri, lucrarea a fost interpretată imediat după finalizare, în prima parte a anului 1784.
Partea a doua a concertului aduce Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68 de Johannes Brahms. Lucrarea a fost compusă pe o perioadă de peste 20 de ani. Primele schițe datează din 1854, iar ultimele modificări apar în 1876.
Premiera a avut loc la 4 noiembrie 1876, la Karlsruhe, sub conducerea lui Felix Otto Dessoff, prieten al compozitorului. Evenimentul a avut loc apoi și în Marele Ducat din Baden.
Brahms a început în 1854 o simfonie în re minor, dar proiectul s-a transformat în Concertul pentru pian nr. 1 în re minor. Procesul de compunere a fost lung din mai multe motive. Compozitorul a fost foarte critic cu propriile lucrări și a distrus multe creații din tinerețe.
Un alt motiv a venit din presiunea publicului și a prietenilor, care așteptau o simfonie comparabilă cu lucrările lui Beethoven. Brahms a considerat această așteptare dificil de atins.
Chiar și după finalizarea Simfoniei nr. 1, Brahms a avut rezerve. Editorul său, Fritz Simrock, a primit partitura doar după ce lucrarea a fost interpretată în trei orașe. Compozitorul a dorit chiar mai multe interpretări înainte de publicare. Manuscrisele unor părți se păstrează la Morgan Library & Museum din New York, în timp ce prima parte originală s-a pierdut.
Simfonia are patru părți. Prima parte începe cu o introducere amplă, unde apar simultan mai multe idei muzicale: sunete grave de timpan, pasaje ale coardelor și linii descendente ale suflătorilor. Introducerea a fost scrisă după finalizarea întregii lucrări.
Partea Allegro are formă de sonată și dezvoltă temele muzicale. A doua și a treia parte au un caracter mai calm. Andante sostenuto aduce un stil liric împărțit în trei secțiuni. Solo-ul de vioară amintește de lucrări târzii ale lui Beethoven, inclusiv ultimele cvartete și Missa Solemnis.
Scherzo-ul are un caracter mai ușor, dar include ritmuri complexe. Ultima parte începe lent, cu o atmosferă tensionată. Cornii și timpanii introduc o temă inspirată din muzica păstorilor din Alpi. Lucrarea conține și ecouri din Simfonia a IX-a de Beethoven. Finalul aduce o trecere spre o tonalitate majoră și un final puternic, în stilul marilor simfonii beethoveniene.
Dirijorul serii, Jankó Zsolt, a studiat vioara și dirijatul la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. A continuat studiile la Universitatea de Muzică din Viena și la Conservatorul Benedetto Marcello din Veneția. A participat la cursuri de perfecționare cu Péter Eötvös, Zoltán Peskó, Octav Calleya, Emily F. Brown, David Zinman și Ivan Fischer.
Între 2005 și 2007 a predat la Universitatea din Oradea și a coordonat concerte educative pentru tineri. A dirijat orchestre importante din Berlin, Germania, Festivalul Schleswig-Holstein, București și alte centre muzicale europene. A fost dirijor-asistent al Orchestrei Festivalului de la Budapesta între 2010 și 2015. În prezent ocupă funcția de dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea și al Operei Maghiare din Cluj-Napoca.
Solistul Mihai Diaconescu a început studiul pianului în Craiova, sub îndrumarea Marianei Ilie. A studiat la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca cu profesorul Csíky Boldizsár. În anul universitar 2013-2014 a beneficiat de o bursă Erasmus la Academia Sibelius din Helsinki. A continuat masterul în Finlanda cu profesorul Erik T. Tawaststjerna.
A participat la cursuri de perfecționare cu Walter Krafft, Mihai Ungureanu, Robert Levin, Paavali Jumppanen, Mirabela Dina, Richard Gode, Antti Siirala, Galina Eguizarova, Krysztof Jablonski și Jean-Jacques Kantorow.
A obținut premii importante, inclusiv Premiul I la Concursul Rovered’Oro din Italia și Premiul I la Concursul Liszt România. A concertat în România și în străinătate, în săli precum Ateneul Român, Palacio de Festivales din Spania și Teatro Bibiena din Italia.
A colaborat cu artiști și dirijori cunoscuți, printre care Serghei Lomovsky, Ludmila Krushkova, Pascal Gallois, Alexandru Tomescu, Cristina Anghelescu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Petre Sbârcea, Gheorghe Costin, Tiberiu Soare, Jaan Ots și Gianluigi Zampieri.
Crina Dobocan
