Modernizarea Liceului Teoretic „Lucian Blaga” a ajuns la 70%. O parte din elevi învață deja în spațiile renovate

Dată:

Lucrările de modernizare de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, situat pe strada Posada nr. 1, se apropie de final. Investiția este realizată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar termenul de finalizare este luna august a acestui an.

Foto: PMO
Foto: PMO

Potrivit datelor actuale, proiectul este executat în proporție de aproximativ 70%. Clădirea unității de învățământ are parter și două etaje.

O parte importantă a școlii a fost deja renovată. Este vorba despre aripa din dreapta a clădirii, unde elevii desfășoară deja cursurile în noile spații. În același timp, echipele de muncitori continuă lucrările în aripa din stânga.

Foto: PMO
Foto: PMO

La exterior, au fost realizate mai multe intervenții importante. Acoperișul a fost izolat, iar șarpanta și învelitoarea din țiglă au fost înlocuite. De asemenea, au fost instalate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice.

Fațadele clădirii au fost izolate cu vată minerală bazaltică, iar tâmplăria veche a fost schimbată cu una nouă, realizată din aluminiu.

Și în interior au avut loc lucrări ample. Întreaga instalație electrică a fost înlocuită. Totodată, au fost montate pompe de căldură și recuperatoare de căldură, iar sistemul de încălzire prin pardoseală este realizat în cea mai mare parte.

Foto: PMO
Foto: PMO

În zona deja modernizată a fost montat tarchet atât pe podea, cât și pe pereți, până la înălțimea de 1,5 metri.

Grupurile sanitare au fost complet refăcute și sunt dotate cu gresie, faianță, uși din termopan și obiecte sanitare noi.

Foto: PMO
Foto: PMO

Unitatea de învățământ beneficiază acum și de un sistem de supraveghere video, precum și de detectoare de incendiu.

După încheierea cursurilor, la sfârșitul acestei luni, vor începe și lucrările de modernizare a sălii de sport.

Lucrările sunt executate de firma S.C. Vitan Exim S.R.L., iar valoarea totală a contractului se ridică la 12.966.912,97 lei, fără TVA.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular