Skip to main content

Mobilier școlar nou pentru șapte școli din Bihor și CJRAE. Investiții de peste 900.000 lei

 |  Crina Dobocan  |  ,
Arhivă, ilustrativ
Arhivă, ilustrativ

Consiliul Județean Bihor a finalizat procedura de licitație pentru desemnarea unui ofertant care să asigure achiziția a 1700 de piese de mobilier pentru dotarea a șapte școli din județ și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor.

Consiliul Județean Bihor continuă să investească în modernizarea infrastructurii educaționale din județ. Recent, instituția a finalizat procedura de achiziție publică pentru dotarea cu mobilier școlar a șapte unități de învățământ și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Bihor.

Licitația a fost câștigată de firma S.C. Real Expert Advertising S.R.L., valoarea totală a contractului ridicându-se la 937.040,00 lei fără TVA, bani proveniți integral din fonduri europene, prin Componenta 5 – Educație a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Școli beneficiare

Unitățile de învățământ care vor primi mobilier nou sunt:

  1. Liceul Tehnologic Special Nr. 1 Oradea
  2. Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Oradea
  3. Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea
  4. Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Cristal” Oradea
  5. Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Bonitas” Oradea
  6. Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Popești
  7. Școala Gimnazială Nr. 1 Curățele
  8. Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor (CJRAE)

Acestea vor beneficia de peste 1.700 de piese de mobilier – pupitre, scaune, mese pentru preșcolari, dulapuri, biblioteci, catedre, cuiere, fotolii, dar și mobilier pentru laboratoarele de informatică.

Toate acestea vor moderniza sălile de clasă, laboratoarele de informatică și cabinetele școlare, contribuind la creșterea calității actului educațional”, au spus reprezentanții Consiliului Județean Bihor.

Investiții în educație modernă

Achiziția mobilierului face parte dintr-un proiect mai amplu al Consiliului Județean, structurat în patru loturi:

  • Lot 1 – Echipamente digitale: câștigat de S.C. Sysdom Proiecte S.R.L.
  • Lot 2 – Mobilier: contract semnat cu S.C. Real Expert Advertising S.R.L.
  • Lot 3 – Dotări pentru ateliere școlare (valoare estimată: 329.000 lei)
  • Lot 4 – Materiale didactice (valoare estimată: 1.423.665 lei)

Procedurile de licitație pentru loturile 3 și 4 sunt în desfășurare.

În cadrul proiectului general, vor fi modernizate 88 de săli de clasă și calculatoare, vor fi achiziționate table interactive și alte echipamente specifice Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (T.I.C.) pentru 95 de săli. De asemenea, patru laboratoare de informatică vor fi echipate cu aparatură modernă, iar 17 cabinete școlare/psihopedagogice/logopedice vor beneficia de dotările necesare.

Totodată, un atelier de practică destinat învățământului profesional și tehnic va fi modernizat, iar două săli de sport vor fi dotate cu echipamente adecvate. În plus, în cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor (CJRAE), vor fi amenajate trei noi cabinete multifuncționale destinate consilierii și asistenței psihopedagogice, logopedie și alte terapii de sprijin specifice.

Scopul proiectului este de a asigura un proces educațional de calitate, modern și incluziv pentru elevii din județul Bihor, care beneficiază de servicii educaționale și de sprijin în cadrul celor opt unități de învățământ cuprinse în proiect”, mai precizează CJ Bihor.

Finanțarea este asigurată în proporție de 100% prin Componenta 5 – Educație din PNRR.

Crina Dobocan