Desenele rupestre sunt scrijelituri din zorii civilizației și trebuie tratate cu atenția cuvenită unor semne venite dinspre leagănul umanității. La o privire fugară pot fi catalogate superficial ca simple reprezentări de animale. Psihologi renumiți au arătat că e vorba de ceva mai profund.

România, Franța și Spania sunt singurele țări europene în care s-au găsit desene rupestre din Gravettian sau Aurignacian, 35 – 40.000 de ani în urmă.

Și dat fiind că urmele ancestrale sunt puține, semnificația lor devine mai evidentă când mesajele sunt coroborate.

Să amintim mai întâi că în 2010 au fost descoperite în Peștera Coliboaia din Munții Apuseni, picturi negre, printre care un bizon, un cal, posibil o felină, unul sau două capete de urs și doi rinoceri.

Arheologul Călin Ghemiş, specializat în preistorie, speo-arheologie şi artă rupestră la Muzeului Țării Crişurilor, a declarat: „Poate cea mai veche fază a desenelor de la Coliboaia se situează undeva pe la 37 de mii de ani.”

Călin Ghemiș a contribuit la includerea peșterii Coliboaia din Apuseni în patrimoniul UNESCO.

Ascunse adânc în peștera Coliboaia

La fel ca în majoritatea peșterilor similare din Franța și Spania, și în Peștera Coliboaia desenele rupestre au fost realizate într-o galerie adâncă în peșteră și nu într-o poziție accesibilă, aproape de gura peșterii. Același lucru s-a observat și în alte peșteri din România unde vase rituale străvechi au fost găsite în zone adânci ale peșterilor sau în porțiuni înalte, greu accesibile.

E ușor de dedus efortul intens al omului preistoric de a aprinde și întreține focul în galeriile umede și greu accesibile. Această abnegație arată că exista o semnficație și anume că desenele rupestre reflectau spiritul lăuntric, adânc al omului.

Cităm de la pagina 190 a cărții apărute în 1960, „Omul și simbolurile sale„, coordonată de dr. Carl Jung (Editura Trei): „Dovezi ale unei asemenea puteri pot fi găsite până în perioada paleolitică din preistorie, după cum a evidențiat savantul american Joseph Campbell, comentând despre una dintre faimoasele picturi murale descoperite în Franța. Despre Peștera Lascaux, el scrie: «Aici e reprezentat un șaman, aflat în transă, purtând o mască de pasăre și având alături figura unei păsări care stă pe un suport».(…) Astfel, șamanul nu doar că este familiarizat cu zonele de putere invizibile pentru conștiința vigilă, ci este chiar copilul preferat al acestor domenii.”

Alt citat, mai lung, de la paginile 311 – 313: „Reprezentările animalelor datează încă din Epoca de Gheață (60.000 – 10.000 î.Chr.). Ele au fost descoperite pe pereții peșterilor din Franța și Spania, a sfârșitul secolului al XIX-lea, însă importanța lor deosebită a fost realizată recent, de arheologi, care au început să fie preocupați de semnificația acestor picturi rupestre abia în secolul XX”.

Aceste cercetări au revelat o cultură preistorică nebănuită, infinit de îndepărtată. Chiar și în zilele noastre, peșterile care conți gravuri și picturi în piatră par a fi bântuite de o magie stranie.

Conform istoricului de artă Herbert Kuhn, locuitorii din Africa, Spania și Franța, unde s-au descoperit asemenea picturi, nu puteau fi convinși să se apropie de peșteri. Îi reținea un fel de venerație religioasă sau poate o teamă de spiritele plutind pe lângă roci și picturi. (…)

În unele grote, vizitatorul modern trebuie să pătrundă prin pasaje joase, întunecoase, umede, până ce, deodată, se deschid ‘camerele‘ mari, pictate. Accesul dificil poate exprima dorința oamenilor primitivi de a păzi de privirea lumii tot ceea ce era conținut în peșteri și ceea ce se petrecea acolo, pentru a proteja misterul acelor picturi. Vederea bruscă și neașteptată a picturilor trebuie să fi avut un efect copleșitor asupra oamenilor primitivi.

Picturile rupestre paleolitice sunt, în marea lor parte, reprezentări ale animalelor, ale căror mișcări și posturi au fost urmărite în natură și sunt reproduse cu abilități artistice deosebite. În tot cazul, există multe detalii care arată că figurile pictate intenționau a avea un efect mult mai profund – ele nu erau doar niște simple reprezentări naturaliste.

Herbert Kuhn scrie: „Este straniu că multe picturi rupestre primitive au fost folosite ca ținte. În Montespan avem o reprezentare a unui cal care este atras într-o capcană; pictura este însemnată cu urmele săgeților trase asupra ei. Un model din lut, al unui urs, găsit în aceiași grotă, are 42 de înțepături”.

Aceste imagini sugerează o vânătoare magică, asemenea celei practicate azi, încă, de triburile de vânători din Africa. Animalul pictat funcționează ca ‘dublu‘, prin uciderea lui simbolică vânătorii încearcă să anticipeze și să asigure moartea animalului real. Aceasta este o formă de magie simpatetică, bazându-se pe ‘realitatea‘ unui dublu reprezentat într-o imagine: ceea ce se întâmplă în pictură se va petrece și cu originalul. Faptul psihic care se află la baza acestei credințe rezidă în identificarea puternică a ființei vii cu imaginea sa, despre care se consideră că ar reprezenta sufletul acelei ființe.

Alte picturi rupestre trebuie să fi avut un rol în ritualurile magice ale fertilității. Ele arată animale în momentul împerecherii, un exemplu poate fi văzut în figurile femelei și masculului de bizon din Peștera Tuc l’Audebert, din Franța. În acest fel, imaginea realistă a animalelor a fost îmbogățită cu conotații magice, căpătând o semnificație simbolică. Acea pictură rupestră a devenit astfel imaginea esenței vieții animale.

Cele mai interesante figuri din picturile rupestre sunt cele ale unor ființe semi-umane, în veșminte animale, care se găsesc uneori pe lângă animale. În grota Trois- Frérès, din Franța, un bărbat înfășurat într-o piele de animal cântă la un flaut primitiv, de parcă ar vrea să vrăjească animalele. În aceeași peșteră, se află o ființă umană care dansează, având coarne de cerb, cap de cal și labe de urs. Această figură, dominând un amestec de câteva sute de animale, este, fără nicio îndoială, ‘Domnitor peste toate animalele.’ (…) De aceea probabil că nu am greși cu mult dacă am vedea în figura dansatorului om-animal, din peștera Trois- Frérès, un fel de șef de trib care s-a transformat, prin această deghizare, într-un demon animal.”

Alt citat de la pagina 315 al aceleiași cărți: „În lutul moale al peșterii Tuc l’Audebert, Herbert Kuhn a descoperit urme umane care încercuiau figurile animale. Ele arată că dansul era parte a ritualurilor Epocii de Gheață. Kuhn scrie: «Nu pot fi văzute decât urme de călcâie. Dansatorii se mișcau asemenea unor bizoni. Performau un dans al bizonului, pentru fertilitate, pentru creșterea numărului animalelor și pentru uciderea lor»”

Evident că bizonii sau zimbrii populau și zona preistorică de pe actualul teritoriu a României, fapt surprins și în Peștera Coliboaia.

Un foto-efect care a inspirat „lumea de dincolo”

Cercetări recente au revelat că semnifcația ‘dublului’ animalic din cartea coordonată de dr. Carl Jung are și o altă neașteptată direcție.

Mai exact, prin folosirea îndelungată a corturilor făcute din pielea animalelor vânate, apăreau găurele în ele. Astfel că omul preistoric a avut ocazia, prin intermediul efectului de Camera Obscura, adică strămoșul camerei foto moderne, să vadă proiectate pe peretele opus imaginea animalelor și copacilor dinafara cortului, cu susul în jos.

Forma bombată, deformată a unor desene rupestre susține această ipoteză întrucât imaginile proiectate prin efectul de Camera Obscura sunt într-adevăr mai bombate, la fel ca un ‘selfie’ făcut cu telefonul mobil prea de aproape.

Și se crede că astfel de imagini virtuale, umbrite oarecum, i-au alimentat omului preistoric credința într-o lume de dincolo, oferindu-i practic o „expresie” vizuală e ei.

Cristian Horgoș