Lucrările la cele două pasaje de pe drumul național 79, în zona aeroportului și a centurii Oradea, sunt în plină desfășurare. Este vorba despre un pasaj suprateran la intersecția cu drumurile colectoare din zona aeroport și un pasaj subteran la intersecția cu centura orașului (pasajul suprateran din zona ERA și pasajul subteran din zona Jumbo, pe sub centura Oradea). Ambele investiții sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar termenul limită pentru finalizare este sfârșitul verii acestui an. Cele două șantiere însumează aproape un kilometru de infrastructură rutieră nouă.
Cele două investiții au un grad ridicat de complexitate, inclusiv pentru că trebuie corelate cu proiectul Tram-tren, spre Aeroportul Oradea.

Proiectele sunt realizate în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Constructorul este o asociere formată din firmele Selina și Drum Asfalt.
Pasajul suprateran, construit în zona sensului giratoriu spre aeroport, este realizat în proporție de aproximativ 80%. Lucrările au început în toamna anului trecut, iar finalizarea este programată pentru luna iunie. Circulația va fi deschisă în același timp cu pasajul subteran.

„Pasajul suprateran este realizat în proporție de 80%. Cele două proiecte sunt finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și sunt derulate în parteneriat de Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. (…) Lucrările au început în toamna anului trecut la pasajul suprateran și suntem condamnați să le finalizăm până la sfârșitul acestei veri, deoarece se închide PNRR-ul (nr. programul de finanțare),” a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Cel de-al doilea proiect, pasajul subteran de la intersecția cu centura Oradea, este realizat în proporție de aproximativ 35%. Lucrările au început mai târziu, deoarece autorizația de construire a fost emisă la finalul anului trecut de Ministerul Transporturilor. Șantierul este mai complicat, deoarece noul pasaj trebuie construit în apropierea celui existent, iar lucrările se fac fără oprirea traficului de pe centură.

Pentru realizarea pasajului subteran sunt necesari sute de piloți forați din beton armat. O parte dintre aceștia sunt executați chiar sub pasajul actual, ceea ce impune măsuri suplimentare de siguranță și monitorizare permanentă a lucrărilor. În proiect este inclus și un pasaj pietonal subteran, prevăzut cu scări și lift, pentru ca locuitorii din zonă să poată traversa în siguranță.

După finalizare, șoferii care vin dinspre Arad vor putea merge înainte spre oraș prin pasajul subteran, vor putea intra pe centură sau vor putea folosi sensul giratoriu pentru schimbarea direcției. Sub pasajul suprateran va rămâne sensul giratoriu, cu acces spre toate drumurile din zonă.
„Este o lucrare complicată, pentru că se execută sub pasajul suprateran existent al centurii. Aici lucrările au început mai târziu, deoarece autorizația de construire de la Ministerul Transporturilor a fost emisă la finalul anului trecut. Și în acest caz trebuie să finalizăm lucrările și să facem decontările până cel târziu în luna august a acestui an”, a spus Mircea Mălan.

Lucrările au fost corelate și cu proiectul noii linii de tram-tren care va lega orașul de aeroport. În apropierea pasajelor va exista o stație, iar pietonii vor avea trecere la nivel și acces prin pasajul subteran. Linia de tram-tren va traversa zona centurii pe sub pasaj, paralel cu tunelul pietonal.
„Sub pasajul rutier suprateran va rămâne sensul giratoriu, cu toate bretelele de acces necesare pentru circulația din zonă. În apropiere va fi amenajată și o trecere de pietoni la nivel, în dreptul viitoarei stații de tram-tren, pentru a facilita legătura pietonală dintre cele două părți ale drumului național, respectiv între centrele comerciale ERA și Oradea Shopping City”, a explicat Mircea Mălan.

Reprezentantul constructorului și managerul de proiect, Silviu Matiuță, a prezentat detalii tehnice despre stadiul lucrărilor: „Avem în execuție două lucrări, în baza a două contracte diferite. La pasajul suprateran din zona aeroportului, lucrările au început la începutul lunii septembrie 2025. Este un pasaj suprateran cu cinci deschideri, grinzi prefabricate din beton armat și bretele laterale pentru traficul colector. Suntem la un stadiu de 80% și estimăm finalizarea până la sfârșitul lunii iunie, urmând ca darea în trafic să fie făcută concomitent cu celălalt contract”, a declarat Silviu Matiuță.
Referitor la pasajul subteran, în prezent se lucrează la execuția celor 862 de piloți forați din beton armat, dintre care 150 sunt amplasați sub pasajul existent al centurii Oradea.

„Sunt două lucruri care ne-au interesat și ne interesează până la momentul la care vom încheia recepția:calitatea lucrărilor pe care am asumat-o împreună, atât noi, în calitate de beneficiar, cât și constructorul, trebuie să fie o calitate ridicată și, în același timp, să reușim să ne încadrăm în termenul de execuție pentru ca să nu pierdem finanțarea din PNRR,” a declarat Mircea Mălan.
Valoarea contractului pentru pasajul din zona ERA este de aproximativ 25,3 milioane de lei fără TVA, iar pentru cel din zona Jumbo de aproximativ 26,2 milioane de lei fără TVA. Lungimea pasajelor este de 480 de metri, respectiv 405 metri, iar împreună șantierele însumează aproape un kilometru de lucrări.

Mircea Mălan spune că disconfortul din zonă este inevitabil, dar asigură că după finalizare traficul va fi mai rapid, timpul petrecut în coloană va scădea, iar poluarea se va reduce. În plus, vor exista trotuare, treceri de pietoni și legături mai bune între oraș, centură și zona comercială din apropiere.
În prezent, în Oradea și în zona metropolitană sunt în execuție șase pasaje rutiere realizate de Consiliul Județean. Cinci sunt finanțate prin PNRR, iar unul prin Programul Regional. Termenul limită pentru lucrările finanțate din PNRR este luna august, când trebuie făcute și plățile finale.
Crina Dobocan

