Mircea Bravo, la Oradea: „Există centru mai frumos decât ăsta?!”
Orădenii au avut parte, la finalul acestei săptămâni, de o întâlnire specială cu Mircea Bravo și echipa filmului „Vecina”. Proiecțiile au avut loc sâmbătă, 4 octombrie, în cele două cinematografe din oraș, iar la eveniment au participat atât actorii principali, cât și orădeanca Ioana Maria Repciuc, una dintre interpretele din distribuție.
Turneul de promovare a noii comedii românești a început odată cu lansarea oficială a filmului în cinematografe, pe 30 septembrie.

La Oradea, sâmbătă, 4 octombrie, spectatorii au avut ocazia să îi întâlnească pe realizatorii peliculei la Cinema Palace din Oradea Shopping City, de la ora 16.00, și apoi la Lotus Center, începând cu ora 17.30. După proiecții, fanii au putut sta de vorbă cu echipa și au făcut poze cu actorii.

Filmul „Vecina”, regizat de Cristian Ilișuan și Eugene Buică, spune povestea unor locatari de bloc care ajung în plin conflict cu o nouă vecină, Doina, o femeie de 55 de ani, obsedată de liniște și ordine. Situațiile comice și momentele tensionate se împletesc într-o poveste inspirată chiar din experiențele de viață ale lui Mircea Bravo.
Din distribuție fac parte nume cunoscute publicului, precum Lenuța Moldovan – „Bunica din Chinteni” –, Oana Zara, Bob Rădulescu, Cristina Buburuz, Costel Bojog și Ioana Maria Repciuc, originară din Oradea, care a mai colaborat cu Mircea Bravo și în filmul „Mirciulică”.

Prezent la eveniment, Mircea Bravo a împărtășit pe rețelele de socializare bucuria de a reveni în orașul de pe Crișul Repede.
„Există centru mai frumos decât ăsta?”, a scris el, duminică dimineață, pe pagina sa de Facebook, într-o postare însoțită de imagini din inima Oradei.

Alături de soția sa, Georgiana, Mircea Bravo s-a declarat încântat de atmosfera din oraș și de întâlnirea cu publicul local.
Caravana filmului „Vecina” continuă în următoarele săptămâni în mai multe orașe din țară, printre care Arad, Timișoara, București și Iași.
Crina Dobocan
Foto: Facebook Mircea Bravo/Denisa Mihaela