Minerii de la societatea Vast Băița Plai S.A. anunță că protestează în data de 17 martie 2026, între orele 09:00 și 11:00, în fața punctului de lucru din localitatea Băița Plai, județul Bihor. Acțiunea este organizată de Sindicatul Mina Băița și va avea loc cu respectarea legii. Angajații spun că nu mai acceptă întârzieri la salarii și nici concedieri colective după luni întregi fără venituri.
Potrivit reprezentanților sindicatului, oamenii se află într-o situație foarte grea. O parte dintre salariați sunt în șomaj tehnic și au de primit aproximativ opt luni de salarii. Angajații din sectorul servicii, care au continuat să lucreze, au de încasat în jur de trei luni de plată. Reprezentanții minerilor spun că tocmai cei care au ținut activitatea în funcțiune sunt acum în pericol să își piardă locurile de muncă.
„Nu mai acceptăm umilința, nesiguranța și disprețul față de munca minerilor”, a transmis Dragoșel Nicolae, președintele Sindicatului Mina Băița.
Nemulțumirea a crescut după ce conducerea a început procedura de concediere colectivă. Sindicatul susține că decizia a fost luată fără consultare reală cu reprezentanții salariaților. Din documentele trimise către sindicat reiese că sunt vizate 56 de posturi din totalul de 151 de angajați. Liderii sindicali spun că nu au primit lista completă cu persoanele afectate, nu au fost explicate criteriile după care se fac disponibilizările și nu au fost puse la dispoziție toate documentele necesare.
„În acest context, declanșarea unei proceduri de concediere colectivă nu este percepută de salariați doar ca o măsură administrativă, ci ca o nouă lovitură aplicată unor oameni deja afectați grav social și economic. Sindicatul a contestat ferm această procedură, arătând că ea a fost inițiată, în opinia sa, cu încălcarea obligației de consultare reală și efectivă a reprezentanților salariaților. În lipsa transparenței și a dialogului social real, o astfel de măsură nu face decât să adâncească tensiunea, neîncrederea și sentimentul de abandon resimțit de comunitatea mineră”, a mai precizat liderul de sindicat.
Situația este complicată și de faptul că societatea se află în insolvență. Liderul Sindicatului Mina Băița afirmă că o reducere atât de mare de personal nu poate fi făcută fără explicații clare și fără discuții serioase cu angajații. Reprezentanții minerilor avertizează că măsura poate afecta nu doar salariații, ci și familiile acestora și întreaga comunitate din zonă.
Sindicatul a sesizat și probleme legate de siguranța exploatării miniere. Într-o adresă trimisă Prefecturii Bihor, liderii sindicali arată că lucrările de mentenanță se fac cu personal insuficient și fără resurse, în condițiile în care salariile sunt restante de luni de zile. Activitatea acestor angajați este importantă pentru menținerea exploatării în stare sigură, spun reprezentanții salariaților.
Organizația sindicală avertizează că situația nu mai este doar un conflict de muncă, ci o problemă care poate afecta întreaga comunitate locală. Există riscuri pentru siguranța activităților din exploatare și tensiuni sociale tot mai mari în zonă.
Minerii transmit că nu acceptă concedieri după luni fără salarii și fără garanții pentru viitor. Angajații cer plata urgentă a restanțelor, respectarea drepturilor și intervenția autorităților. Sindicatul solicită instituțiilor statului să verifice situația și să ia măsuri pentru a evita agravarea conflictului.
„Acești oameni nu cer privilegii. Cer ceea ce li se cuvine în mod firesc și legal: plata muncii deja prestate, respectarea drepturilor lor și tratament corect, transparent și responsabil. Sindicatul Mina Băița solicită autorităților publice, instituțiilor cu atribuții de control și tuturor factorilor de decizie să intervină de urgență și să trateze cu maximă seriozitate acest conflict social. Nu mai este vorba doar despre raporturi de muncă afectate, ci despre stabilitatea unei întregi comunități, despre demnitatea muncii și despre obligația statului de a nu rămâne spectator la degradarea unei situații care poate scăpa de sub control.
Cerem plata urgentă a salariilor restante, oprirea abuzurilor și respectarea drepturilor salariaților! Cerem autorităților să intervină imediat!
Cerem respect pentru minerii care au ținut această activitate în viață în condiții extrem de grele! Solidaritate cu minerii din Băița”, a mai spus Dragoșel Nicolae.
Crina Dobocan

