Skip to main content

Mihai Eminescu – simbol al literaturii și culturii românești

 |  Crina Dobocan  | 

Mihai Eminescu, supranumit „Luceafărul poeziei românești”, este una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii naționale. Prin talentul său inegalabil și prin contribuțiile rla dezvoltarea limbii și literaturii române, Eminescu a devenit un simbol al identității culturale. Nașterea și moartea sa au rămas repere esențiale în istoria literaturii, iar comemorările sale reamintesc de moștenirea sa artistică inestimabilă.

Opera lui Eminescu reflectă un talent literar desăvârșit și o profundă înțelegere a spiritului românesc. Poemele sale, de la cele de dragoste până la cele filozofice, rămân relevante pentru toate generațiile, inspirându-i pe cititori să exploreze idealurile și esența sufletului românesc.

Elevii clasei a III-a A de la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea au adus un omagiu creației eminesciene printr-o activitate specială dedicată marelui poet. Micuții au recitat versuri, au discutat despre operele sale și au realizat desene inspirate din poeziile sale nemuritoare.

Opera eminesciană continuă să fie vie și plină de farmec pentru toate generațiile. Celebrându-l pe Mihai Eminescu, celebrăm, de fapt, esența identității noastre culturale și idealurile unui neam. Activitățile desfășurate de elevi sunt o mărturie vie a iubirii și respectului pentru cel care a înnobilat literatura și sufletul românesc”, au declarat coordonatoarele activității, prof. înv. primar Elena Iacob și Mihaela Marian.

Crina Dobocan