Există locuri care nu au nevoie de explicații, ci de privire. Mănăstirea Sfintei Cruci, îmbrăcată în haina albă a iernii, este unul dintre ele. Zăpada nu acoperă. Ea dezvăluie liniștea, rânduiala și răbdarea timpului trăit altfel.
În peisajul hibernal, zidurile par mai aproape de cer, iar pașii omului – mai atenți. Aici, iarna e un anotimp și o lecție în aceleași timp. O lecție despre tăcere, despre încetinire, despre sens, despre Dumneze. Lumina rece a zilei se așază cuminte peste turle, iar frigul nu alungă ci adună gândurile.
Mănăstirea nu ne vorbește tare. Ea ne șoptește. Și, poate, tocmai de aceea o auzim mai clar atunci când lumea din jur tace sub zăpadă.
Crina Dobocan
Foto: Mădălina Sturz
