Mai mulți dascăli bihoreni au fost premiați pentru activitatea la catedră
Asociația Dascălilor Bihoreni a marcat, luni, Ziua Mondială a Educației, dar și un deceniu de activitate, printr-o întâlnire dedicată profesorilor și educatoarelor care au muncit o viață în slujba școlii. Evenimentul a fost un prilej de mulțumire și recunoaștere pentru toți cei care, prin munca lor, au format generații de copii și tineri.
Evenimentul s-a bucurat de prezența inspectorului școlar general Alin Ștefănuț și directorul Casei Corpului Didactic Bihor, prof. Cristian Bugle, dar și cadre didactice din Oradea și din aproape tot județul. Cei prezenți au primit diplome și flori, în semn de apreciere pentru efortul și răbdarea cu care au lucrat de-a lungul anilor. Astfel, ONG-ul orădean a sărbătorit cadre didactice de excepție care și-au adus contribuția la creșterea prestigiului învățământului bihorean, dar nu numai. În plus, au fost recunoscute public și meritele celor care acum modelează tânăra generație de copii.
Printre invitați s-au aflat nume cunoscute din învățământul bihorean. Cornelia Româneac, fost inspector pentru învățământ preșcolar și director, a fost felicitată pentru activitatea îndelungată și pentru sprijinul oferit multor educatoare.

Voichița Vancu, fost inspector și director, a fost și ea sărbătorită. Cei prezenți i-au mulțumit pentru dăruirea și implicarea de care a dat dovadă în toți anii de activitate.
Lucia Caciora, fost inspector pentru educație timpurie, a fost întâmpinată cu bucurie, fiind prima ocazie după pensionare când colegii au putut să-i mulțumească pentru întreaga carieră.

Lucia Negrău, fost director și metodist, continuă să fie aproape de educație, sprijinind cadrele tinere și împărtășindu-le din experiența sa.
La eveniment a fost prezentă și prof. dr. Csilla Pető, fost inspector pentru învățământul preșcolar și primar în limba maghiară, apreciată pentru profesionalismul și dăruirea sa.
În numele Asociației Dascălilor Bihoreni, prof. Stela Tău, președintele ONG-ului orădean, le-a urat tuturor multă sănătate și ani frumoși de pensionare, exprimând recunoștința față de munca și devotamentul lor.
„Le mulțumim tuturor dascălilor pentru tot ce au făcut și fac pentru educație”, au transmis organizatorii.
Crina Dobocan
Cadrele didactice premiate la eveniment
Învățători, educatori și profesori pensionari:
- Dorina Brânzaș
- Florica Curtean
- Maria Donca
- Maria Floruț
- Vasile Haș
- Florica Hora
- Catița Ile
- Doina Lung
- Dorina Negrean
- Șandor Traier
- Iosif Româneac
- Cornelia Româneac
- Lucia Caciora
- Lucia Negrău
- Voichița Vancu
- Stela Tăut
- Csilla Pető