Au trecut 25 de ani de când „Luna Amară” a urcat pentru prima dată pe scenă. O trupă născută în underground-ul clujean, care a știut să îmbine rockul alternativ cu mesaje profunde, poezie și revoltă socială. În tot acest timp, au rămas fideli autenticității și publicului care i-a susținut.

Înaintea concertului aniversar din Oradea, care va avea loc vineri, 26 septembrie 2025, la Lokal (strada Aurel Lazăr), am stat de vorbă cu Mihnea Blidariu și Sorin Moraru despre drumul parcurs, despre „Asfalt”, albumul de debut ce a făcut istorie, despre teme care îi preocupă astăzi și despre legătura lor specială cu fanii din Oradea.

Crina Dobocan: Cum ați descrie evoluția trupei „Luna Amară” în ultimii 25 de ani și ce momente v-au marcat cel mai mult?

Mihnea Blidariu (voce, chitară, trompetă):  „Luna Amară” și-a împlinit, până acum, menirea de trupă rock: a creat o muzică a emoțiilor profunde, a preferat autenticitatea în locul succesului, a menținut o voce socială critică, a fost parte activă a unei campanii sociale majore, iar membrii ei își dedică timpul și altor proiecte, poeziei, teatrului, educației muzicale. Am încercat – și cel mai probabil am reușit – să ne construim și cizelăm o „voce” proprie, particulară, într-o scenă underground la care am dorit să punem umărul, să participăm și să simțim că e un spațiu creativ și de prietenie pentru toți. Pe mine mă marchează de fiecare dată când văd părinți care își aduc copiii la concertele „Luna Amară”…

Sorin Moraru (bass): Cu siguranță nu a fost o călătorie uşoară, dar simplul fapt că încă existăm ca trupă după 25 de ani mă face să cred că mare parte din alegerile pe care le-am făcut au fost bune. Mă bucur că, deşi suntem o trupă cu vechime, compunem în continuare fără să urmăm o rețetă şi nu ne-am pierdut curiozitatea şi curajul de a experimenta. Nu am fi rezistat tot acest timp fără publicul care ne-a fost alături şi ne-a motivat să continuăm, să facem muzică şi să cântăm live. 
Am adunat multe experiențe în acești 25 de ani, dar mereu vorbim despre momentele când am împărțit scena cu artiştii care ne-au influențat şi pe care îi iubim: Deftones, Ozzy, Alice in Chains, Paradise Lost.

C.D.: Albumul vostru de debut, „Asfalt”, rămâne extrem de apreciat. Ce înseamnă pentru voi acest album acum, la mai bine de două decenii de la lansare?

M.B.: Cred că este, într-adevăr, notabil faptul că energia, melancolia, duritatea, tot amestecul acela căruia îi spunem generic „alternative rock”, care e acolo – au ajuns la oameni și i-au atins, în ciuda producției destul de slabe… În același timp, „Asfalt” a venit după primii patru ani de existență… asiduă, am cântat efectiv oriunde s-a putut. Așa că exista o bază solidă de fani, ceea ce a dus albumul în topul de vânzări.
Nu era neapărat o noutate, o trupă underground spărgând norma, dar nu eram din capitală, ci din Cluj, și aveam ceva de zis, ceva ce oamenii, unii din ei, aveau nevoie să audă atunci…
„Asfalt” e începutul acestui drum, în care călătoria e scopul în sine, iar scopul e ca noi să cântăm, și oamenii, uneori, să înțeleagă…

S.M.: Pe „Asfalt” e foarte multă emoție sinceră şi cred că de aceea multe piese de pe acest album încă se regăsesc la fiecare concert „Luna Amară”. Poate era bine să fi avut şi un strop de rațiune în plus şi să alegem mai bine piesele care ajung pe album. 
Sper ca noua variantă a albumului, pe care am reînregistrat-o în acest an, să aibă mai multă coeziune. Albumul va apărea pe vinil în 2026 şi va avea un sound mult mai bun, mai apropiat de cum sună piesele live acum.

C.D.: Cum a evoluat procesul vostru de compunere și ce influențe noi ați integrat în muzica voastră de-a lungul timpului?

M.B.:  Datorită vieților personale, ne întâlnim mai rar, ceea ce ne poate face mai eficienți, dar ne lasă și mai mult timp de reflecție… Însă nu aș zice că nu suntem la fel de prolifici, idei sunt destule, la fel ca întotdeauna.

S.M.: Suntem de multe ori etichetați ca o trupă de alternative rock (whatever that means), probabil pentru că piesele şi influențele noastre sunt atât de diverse: folk, grunge, metal şi, mai nou, muzică electronică.
Modul în care facem muzică nu s-a schimbat dramatic: fie unul dintre noi vine cu piesa aproape gata şi o finisăm împreună, fie plecăm de la o idee pe care construim împreună la sala de repetiții sau online.
Ce s-a schimbat în bine e că suntem mai atenți la detalii şi, de cele mai multe ori, nu mai lăsăm ego-urile să conducă procesul de creație.

C.D.: Piesele voastre sunt cunoscute pentru mesajele profunde. Ce teme vă preocupă în prezent și cum le reflectați în muzică?

M.B.: Sunt preocupat, în ultima vreme, de repetarea greșelilor și a istoriei. Observ, de asemenea, schimbările prin care eu trec, în această etapă de viață, ca om și artist. Cum anume punem temele acestea în arta noastră e un proces dificil de descris și poate că e și secret chiar…

C.D.: Ați cântat alături de trupe internaționale. Cum au influențat aceste concerte stilul vostru muzical?

M.B.: Pe mine, unul, m-au făcut să fiu mai puțin serios pe scenă… Ca să fii bun pe scenă, trebuie să știi și cum să te relaxezi un pic…

C.D.: Ce planuri aveți pentru următorii ani și ce putem aștepta de la „Luna Amară” după această aniversare?

M.B.: Piese noi, albume, concerte.

C.D.: Ce așteptări aveți de la concertul din Oradea și cum simțiți energia fanilor din această zonă, comparativ cu alte orașe?

M.B.: Să fie un concert la care oamenii să se simtă liberi și în siguranță să se exprime.
Acum 20 de ani, în Oradea era un public rock numeros, foarte energic și cu foame de live. Apoi, a existat un hiatus, o perioadă mai „săracă” în istoria culturală a orașului; acum, pare că lucrurile se îndreaptă și le mulțumim celor de la Lokal că țin vie scena underground în Oradea.

C.D.: Aveți amintiri sau experiențe speciale legate de Oradea și scena muzicală locală pe care ați vrea să le împărtășiți fanilor?

M.B.: Da. Cred că era primul concert al nostru outdoor la Oradea, ceva gen Zilele Orașului, 2003, 2004, nu mai știu precis. Era o scenă într-un parc, dar nu în centru, cântam în deschidere la „Celelalte Cuvinte”. Era genul de program haotic de la evenimentele publice gratuite; când am ajuns pe scenă cânta un cor de preșcolari… tiribombe, vată de zahăr, bâlci, tot tacâmul. Cu cât se lăsa întunericul, cu atât mai întunecate erau și culorile din public, începeau să apară „ai noștri”… Și am cântat, și a fost nebunie, însă organizatorii nu ne-au spus că au pirotehnice, astfel încât la „Folclor”, eu și Nick ne-am trezit în mijlocul artificiilor, care lui i-au făcut găurele hanoracul preferat. Seara a culminat cu o domnișoară care a venit la Răzvan, la tobe atunci, și-a ridicat dezinvoltă tricoul și i-a cerut un autograf pe sân. Autograf pe care, fiind un gentelman, Răzvan nu i l-a acordat pe locul indicat… (râde)

C.D.: O întrebare de încheiere: ce mesaj vreți să transmiteți fanilor prin acest turneu aniversar și ce surprize pregătiți pentru Oradea și pentru ceilalți fani?

M.B.: Același mesaj de empatie, toleranță, demnitate, revoltă. Surpriza e că încă mai suntem aici…

S.M.: Le mulțumim că ne sunt aproape şi ne primesc cu căldură. Fără ei nu am putea exista. Sunt multe surprize în setlist-ul acestui turneu aniversar, piese cântate foarte rar.

Crina Dobocan