Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” se transformă complet cu bani din PNRR. Lucrările sunt aproape gata

Dată:

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, aflat pe Aleea Cazaban nr. 48, trece prin una dintre cele mai ample modernizări din ultimii ani. Cu finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), clădirea este renovată și eficientizată energetic, iar lucrările ar urma să fie încheiate până la sfârșitul lunii august.

Instituția de învățământ are o istorie de peste șase decenii. Înființată în anul 1962 sub numele de „Liceul Industrial de Construcții Civile”, școala a funcționat inițial în clădirea de pe strada Menumorut, alături de Școala Tehnică de Construcții. La 1 septembrie 1996 a fost înființat Grupul Școlar „Constantin Brâncuși”, iar din anul școlar 2018-2019 unitatea și-a mutat activitatea în fosta clădire a Colegiului Tehnic „Transilvania”, după desființarea acestuia. Din anul 2019, școala poartă denumirea de Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”.

Investiția nu înseamnă doar reducerea consumului de energie al clădirii. Proiectul include și modernizarea spațiilor în care elevii își desfășoară activitatea. Sunt renovate sălile de clasă, atelierele, grupurile sanitare, holurile, scările de acces și celelalte încăperi folosite în procesul educațional.

Lucrările la corpul principal al liceului sunt realizate în proporție de aproximativ 90%

Corpul principal al liceului, C1, clădirea în care au loc cursurile, este aproape finalizat. În prezent, lucrările continuă la sala de sport, la ateliere și la cantină.

Clădirea are parter și trei etaje, iar la exterior au fost realizate mai multe intervenții importante. Acoperișul a fost înlocuit în totalitate și este acum acoperit cu țiglă ceramică nouă. Au fost montate panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile. Fațadele au fost izolate cu vată bazaltică, iar tencuiala decorativă este aplicată în proporție de 85%.

Ferestrele și ușile vechi au fost schimbate cu tâmplărie din aluminiu prevăzută cu geam tripan. De asemenea, a fost realizat un sistem pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale.

Și interiorul clădirii a fost complet modernizat. Elevii vor beneficia de încălzire prin pardoseală, iar după montarea sistemului a fost turnată șapa necesară. Pardoselile au fost finisate cu covor PVC, iar pereții au fost protejați cu tapet PVC până la înălțimea de 1,20 metri.

Scările interioare au fost refăcute și placate cu granit. În plus, au fost instalate sisteme moderne de supraveghere video, ventilație și detectare și alarmare în caz de incendiu.

Grupurile sanitare au fost renovate integral. Acestea au fost dotate cu gresie și faianță noi, precum și cu obiecte sanitare noi.

Lucrările continuă și la corpul C2 al liceului, clădire cu parter și trei etaje, care funcționează și ca internat. Ultimul nivel este aproape finalizat, în timp ce la celelalte etaje echipele de muncitori lucrează în continuare.

Și în acest corp de clădire au fost făcute intervenții importante. Acoperișul a fost schimbat și acoperit cu țiglă ceramică nouă, fațadele au fost izolate cu vată bazaltică, iar tencuiala decorativă este aplicată în proporție de 85%.

Totodată, tâmplăria veche a fost înlocuită cu tâmplărie din aluminiu cu geam tripan, pentru un confort termic mai bun și un consum redus de energie.

Valoarea investiției depășește 32 de milioane de lei

Lucrările sunt executate de constructorul S.C. Madlev Cons S.R.L., iar contractul de execuție are o valoare de 32.718.538,34 lei, fără TVA.

După finalizarea investiției, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, o instituție cu o tradiție de peste 60 de ani, va avea spații moderne și condiții mult mai bune pentru elevi și profesori.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular