Istoricii din Oradea, ambasadori ai românității la Chișinău

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Cercetătorii în istorie ai Universității din Oradea continuă să se facă remarcați peste hotare. Aceștia participă activ la evenimente științifice internaționale. La sfârșitul acestei săptămâni, între 6 și 8 noiembrie 2025, o delegație formată din zece istorici, doctoranzi și cadre didactice ai universității orădene va lua parte la cea de-a IX-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Latinitate, Romanitate, Românitate”, organizată de Universitatea de Stat a Republicii Moldova.

Reuniunea, devenită deja o tradiție în mediul academic românesc și moldovean, adună la Chișinău istorici, cercetători și profesori din ambele țări, care vor dezbate teme ce țin de identitatea latină și de evoluția istorică a spațiului românesc.

Universitatea din Oradea va fi reprezentată de un grup consistent de specialiști. Printre aceștia se numără și prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, precum și decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, ambii membri ai Comitetului Științific al manifestării.

Pe parcursul celor trei zile de conferință, participanții vor prezenta comunicări științifice în plen și pe secțiuni tematice, rezultate ale cercetărilor recente desfășurate în arhive, pe teren sau în biblioteci. Programul evenimentului include, de asemenea, lansări de carte, mese rotunde și vizite de documentare.

Comunicările istoricilor orădeni:

  • Mircea MateiContribuții la cunoașterea sistemului defensiv roman din Crișana, pe baza descoperirilor arheologice și a izvoarelor scrise;
  • Cornel AchimRomânii în legislația Regatului Ungar. Lecturi din „Corpus Juris Hungarici”;
  • Constantin Tufan StanPractica învățământului instituționalizat din Banat în timpul Evului Mediu;
  • Sorin Domițian ȘipoșImaginea regimului politic din Transilvania, Moldova și Țara Românească, reflectată în relatările călătorilor străini (1700–1810);
  • Laura Ardelean – Cosmin PatcaAspecte economice și sociale din Comitatul Bihor în secolul al XVIII-lea. Studiu de caz: domeniul Mișca;
  • Cosmin Patca – Laura ArdeleanÎmpărțirea pădurii Rez din Comitatul Bihor între domeniile nobiliare Mișca și Șinteu (secolul al XVIII-lea);
  • Gabriela AntonoviciCurente istoriografice în cercetarea microregională din România. Studiu preliminar asupra Districtului Luncii (sec. XVIII–XXI);
  • Radu RomînașuAspecte sociale, culturale și cotidiene din societatea românească în timpul „Marelui Război” (1914–1918);
  • Iulia VaisărhoferDestine la răscrucea istoriei: Ioan Ciordaș, Nicolae Bolcaș și Nicolae Bogdan;
  • Gabriel MoisaPrivilegiații PCR din anul 1989. Studiu de caz: Județul Bihor.

Prin această prezență numeroasă și prin contribuțiile științifice aduse, Universitatea din Oradea confirmă încă o dată rolul său activ în cercetarea istoriei românești și în consolidarea legăturilor academice dintre România și Republica Moldova.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular