Skip to main content

Investiție de 189.000 de lei pentru rețeaua de alimentare a tramvaielor din Oradea

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Wikipedia
Foto: Wikipedia

Consiliul Local Oradea a dat undă verde, în ședința de joi, pentru modernizarea rețelei de alimentare a tramvaielor pe sectorul Pod Decebal – Bulevardul Dacia. Proiectul, considerat necesar din cauza stării avansate de uzură a instalației actuale, are o valoare totală de aproape 189.000 de lei, cu TVA inclus.

Rețeaua de contact existentă a fost instalată la sfârșitul anilor ’60 și nu mai corespunde cerințelor de siguranță, afectând atât buna funcționare a tramvaielor, cât și integritatea pantografelor. Beneficiarul direct al investiției este Oradea Transport Local SA, iar finanțarea va fi asigurată din bugetul local sau din alte surse atrase legal.

Proiectul tehnic prevede înlocuirea firului de contact pe o lungime totală de 1.175 de metri, pe ambele sensuri de circulație, între cartierul Olosig și Podul Decebal. Astfel, pe direcția Olosig – Pod Decebal vor fi reabilitați 665 de metri de rețea, iar pe sensul invers, Pod Decebal – Olosig, alți 510 metri.

Durata de implementare a proiectului este estimată la patru luni, dintre care trei vor fi dedicate lucrărilor propriu-zise de construcție și montaj, pentru care au fost alocați peste 158.000 de lei. În schimb, stâlpii de susținere, tiranții și corpurile de iluminat nu vor fi schimbați, autoritățile considerând că acestea sunt încă funcționale.

Reabilitarea rețelei de alimentare vine ca o completare la modernizarea bulevardului Decebal și face parte dintr-un program mai amplu al administrației locale de îmbunătățire a infrastructurii de transport public și de creștere a siguranței în exploatarea tramvaielor.

Crina Dobocan