Intervenție de urgență fără precedent în Bihor, la azilele lui Viorel Pașca. DSU a mobilizat 155 de autospeciale pentru salvarea victimelor

Dată:

Operațiunea, desfășurată marți, 30 iunie, în județul Bihor, la azilele lui Viorel Pașca, în dosarul DIICOT care vizează suspiciuni de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, a declanșat una dintre cele mai ample intervenții medicale și de salvare din ultimii ani.

Sursa foto: DSU

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a anunțat că s-a alăturat acțiunii coordonate de DIICOT și Poliția Română pentru salvarea persoanelor vulnerabile găsite în locațiile verificate de anchetatori.

Sursa foto: DSU

Potrivit DSU, gravitatea situației și starea în care au fost descoperite victimele au impus mobilizarea rapidă a unor importante resurse medicale și de intervenție. Prioritatea autorităților este salvarea vieții persoanelor identificate și protejarea sănătății lor fizice și psihice.

La intervenție participă echipe din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, personal din Unitățile de Primiri Urgențe, medici ai Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” al Ministerului Afacerilor Interne, dar și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății.

Sursa foto: DSU

La fața locului, cadrele medicale evaluează fiecare persoană găsită în timpul perchezițiilor, acordă primul ajutor și tratamentul necesar, oferă sprijin psihologic victimelor și organizează transportul acestora către spitale, centre sociale sau alte unități specializate din țară, în funcție de starea fiecăruia.Pentru această intervenție de amploare, DSU a mobilizat nu mai puțin de 155 de mijloace tehnice din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Dispozitivul include 16 ambulanțe SMURD pentru prim ajutor, 30 de autospeciale pentru transportul victimelor multiple, 34 de microbuze pentru transportul persoanelor în condiții de siguranță, 36 de autospeciale de primă intervenție și comandă, două autospeciale pentru intervenții la accidente colective și calamități, precum și alte 37 de echipamente de sprijin. Printre acestea se numără puncte de comandă mobile, autospeciale radio, containere cu facilități sanitare, autocamioane, generatoare electrice, o tabără mobilă și o macara.

Sursa foto: DSU

Autoritățile au pus la dispoziția rudelor victimelor și o linie telefonică specială. Aparținătorii pot afla informații despre starea și locul în care se află persoanele preluate din locațiile verificate de anchetatori apelând numărul 0753 114 369.

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență spun că vor continua să sprijine intervenția alături de toate instituțiile implicate, astfel încât victimele să primească rapid îngrijirea medicală și protecția de care au nevoie.

Crina Dobocan

Sursa foto: DSU

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular