Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Oradea a organizat conferința de închidere a proiectulul „Exchange of Experience for research and usage of Artificial Intelligence’ Advanced Techniques in finance, accounting and business administration in Bihor–Hajdu Bihar Region” (E2U-AI), cod ROHU00120.
Evenimentul a avut loc în data de 17 februarie 2026, în Aula Magna a Universității din Oradea. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu University of Debrecen – Faculty of Economics and Business și este finanțat prin Programul Interreg VI-A România – Ungaria.
La conferința de închidere de proiect au participat reprezentanți ai conducerii universității, cadre didactice, cercetători, studenți și parteneri din mediul de afaceri, marcând astfel finalul a 12 luni de muncă.

În cadrul conferinței, reprezentanții Facultății de Științe Economice au prezentat concluziile, rezultatele obținute și impactul proiectului.
Responsabilii de proiect au făcut o radiografie clară a modului în care inteligența artificială începe să transforme domeniul economic, atât la nivel academic, cât și în mediul de afaceri.

Proiectul a avut ca obiectiv principal consolidarea cooperării transfrontaliere și promovarea tehnicilor avansate de inteligență artificială în domenii-cheie, precum: finanțele, contabilitatea și administrarea afacerilor.
Conferința a debutat cu mesajul transmis din partea conducerii universității de către prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Anca Dodescu. Ea a subliniat rolul universităților în procesul de transformare digitală.

„Inteligența artificială nu mai este o opțiune, ci o realitate care ne obligă să regândim modul în care formăm specialiști și dezvoltăm parteneriate. Universitatea trebuie să fie un actor activ al acestei transformări”, a spus prorectorul Universității din Oradea.
Manager de proiect și decan al Facultății de Științe Economice, prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa a prezentat activitățile derulate, rezultatele obținute și indicatorii atinși, evidențiind impactul academic și regional al proiectului: „Nu închidem doar un proiect, ci validăm un model de colaborare orientat spre impact real în comunitate. Astăzi, nu raportăm doar cifre, ci faptul că suntem mai pregătiți pentru economia viitorului”, a declarat prof. univ. dr. habil. Diana Sabău-Popa.
După 12 luni de implementare, proiectul se încheie cu rezultate importante. Un număr de 80 de doctoranzi, masteranzi și cadre didactice tinere din cele două universități partenere au participat la cursuri de specializare în domeniul AI, unde au învățat cum pot fi utilizate tehnicile de inteligență artificială în economie și business.

De asemenea, echipele de proiect au beneficiat de acces la echipamente moderne. Au fost achiziționate 15 laptopuri și două programe software specializate – Stata și Smart PLS – destinate activităților de cercetare și analiză.
Schimbul de experiență a fost un alt punct forte al proiectului. În octombrie 2025 au fost organizate două workshop-uri, câte unul la fiecare universitate parteneră, reunind cadre didactice, cercetători, studenți și practicieni.
Colaborarea academică s-a concretizat și în plan științific. Cinci articole au fost elaborate în comun de membrii echipelor din Oradea și Debrecen, urmând să fie trimise către reviste internaționale de prestigiu. Totodată, a fost realizat un chestionar privind integrarea inteligenței artificiale în economie, aplicat companiilor din euroregiunea Bihor–Hajdú-Bihar, precum și un raport de analiză a rezultatelor.
Un rezultat de referință îl reprezintă elaborarea unei strategii comune pentru integrarea inteligenței artificiale în economia regională. În plus, specialiștii implicați în proiect au pregătit un volum electronic, intitulat „Artificial Intelligence in Finance, Accounting and Business Administration: Applications and Challenges in the Romanian and Hungarian Context”, care va fi publicat la editura internațională Springer.

În cadrul panelului dedicat viitorului AI, conf. univ. dr. habil. Laurențiu Droj a prezentat Strategia Comună pentru integrarea tehnicilor avansate de AI în economia regională, subliniind necesitatea dezvoltării competențelor și a colaborării universitate–mediu de afaceri. „Digitalizarea înseamnă mai mult decât tehnologie. Înseamnă competențe, cultură organizațională și asumare strategică”, a spus universitarul.

Secțiunea „Vocea mediului de afaceri” a adus în fața celor prezenți o perspectivă practică asupra utilizării AI. Reprezentant al Băncii Transilvania, Marius Pop a evidențiat rolul AI în procesele bancare și în relația cu clienții: „Inteligența artificială este un instrument care ne ajută să răspundem mai bine nevoilor reale ale clienților și să fundamentăm deciziile pe date”, a spus acesta. La rândul său, Vasile Chindriș, reprezentant al companiei Creative Marketing, a subliniat importanța digitalizării pentru IMM-uri.
„Este primul pas este construirea unei baze digitale solide. Apoi, integrarea AI devine naturală atunci când organizațiile sunt pregătite”, consideră omul de afaceri.

La finalul conferinței, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a evidențiat importanța continuării proiectelor și parteneriatelor internaționale.
„Inteligența Artificială face deja parte din realitatea noastră. Universitatea trebuie să rămână un pol al inovației și al proiectelor care aduc valoare comunității”, a afirmat rectorul Universității din Oradea.
Evenimentul a confirmat că proiectul ROHU00120 reprezintă nu doar finalizarea unei inițiative finanțate european, ci începutul unei noi etape de cooperare, inovare și dezvoltare durabilă în Euroregiunea Bihor–Hajdú-Bihar.
Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina proiectului, https://steconomice.uoradea.ro/proiecte-in-implementare/
Crina Dobocan/Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz



