Skip to main content

Inspectoarea șefă, care a luat mită ca să închidă ochii la nereguli, trimisă în judecată

 |  Teodora Mihai  | 

Inspectoarea şefă adjunctă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, Nadia Florentina Racz, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor. Femeia se află sub control judiciar și este acuzată de luare de mită, respectiv permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (două fapte).

Procurorii anticorupție orădeni o acuză că, în perioada 14 februarie 2022 – 17 octombrie 2023, în contextul efectuării unor controale la mai multe societăţi comerciale, Nadia Florentina Racz şi trei dintre subalternele sale, în calitate de inspectori de muncă, ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri diferite sume de bani.

Sumele ar fi fost primite pentru a nu le aplica oamenilor de afaceri sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Codul Muncii, pentru diverse nereguli constatate, printre care şi pentru „munca la negru”, arată rechizitoriul DNA Oradea.

Redăm în continuare rechizitoriul procurorilor DNA Oradea.

„În perioada 14 februarie 2022 – 17 octombrie 2023, în contextul efectuării unor controale la mai multe societăți comerciale, inculpata Racz Nadia Florentina și trei dintre subalternele sale respectiv Buhaș Aurica, Hriscu Daniela Viorica și Floruța Natalia Mărioara, în calitate de inspectori de muncă, acționând în echipe diferite, ar fi pretins și primit, în repetate rânduri, de la mai mulți oameni de afaceri diferite sume de bani, cuprinse între 2.000 lei și 4.000 lei.

Sumele de bani respective ar fi fost pretinse și primite de funcționare pentru a nu le aplica oamenilor de afaceri sancțiuni contravenționale, prevăzute de Codul Muncii, pentru diverse nereguli constatate, printre care și pentru «munca la negru».

La data de 13 iunie 2023, inculpata Racz Nadia Florentina ar fi transmis unor oameni de afaceri informații cu caracter nepublic în sensul că i-ar fi anunțat pe aceștia despre faptul că, în aceeași zi, angajații ITM vor desfășura mai multe controale în domeniul construcțiilor.

Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpatele Buhaș Aurica, Hriscu Daniela Viorica și Floruța Natalia Mărioara, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată.

În prezența apărătorilor aleși, inculpatele au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între 1 (un) an și 10 luni și 3 (trei) ani închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Teodora Mihai