„Inimi Deschise în Educație” – conferința care a emoționat și a unit Marghita
Marghita a devenit, sâmbătă, 30 august 2025, locul unde educația și emoția s-au împletit într-un mod unic. Conferința „Inimi Deschise în Educație”, organizată la finalul Școlii de Vară Erasmus IN-VIS, a adunat profesori, invitați de marcă și comunitatea locală.
Ziua de 30 august 2025 va rămâne un reper pentru comunitatea din Marghita. În această zi educația a prins glas prin oameni cu suflet mare. Profesori, părinți, elevi, dar și alți invitați s-a adunat la Casa de Cultură din Marghita pentru a scrie împreună o poveste despre curaj, iubire și schimbare.

Conferința „Inimi Deschise în Educație”, organizată la finalul Școlii de Vară Erasmus IN-VIS, a fost dedicată memoriei profesoarei Cristina Dutkaș, un dascăl de excepție care a lăsat urme de neșters în sufletele elevilor și colegilor săi.
Evenimentul a început cu un moment de reculegere și parastas la Catedrala „Sfânta Paraschiva”, urmat de un program emoționant la Casa de Cultură. Un videoclip realizat de elevi și interpretarea piesei preferate a Cristinei Dutkaș – „Perfect” – de către Maria Ropotean, Daryana Șanta și Sonia Nyiri, au adus în sală emoție și lacrimi. Tinerii au creat sentimentul că profesoara continuă să fie alături de școala sa.

Deschiderea oficială a conferinței a fost marcată de discursul prof. Margareta Adela Anța, coordonator Erasmus la Colegiul Național „Octavian Goga”, și de mesajul directorului instituției, prof. Ioan Bogdan Pop. Cei doi au vorbit despre importanța empatiei, a colaborării și a viziunii comune în construcția unei școli vii, centrate pe copil.

La eveniment au participat oameni din domeniul educației: Romeo Moșoiu, Oana Moșoiu, Tatiana Cauni, Coziana Zaharia, Marian Cârlig, Antoneta Împușcatu, Alina Creț, Marius Luca, Simona Ciff și muzicoterapeutul Jean-Baptiste Manitou. Temele lor au atins diferite aspecte – de la inovație educațională și leadership, până la inteligență emoțională, bunăstare școlară și rolul creativității sau al muzicii în procesul de învățare.

Fiecare intervenție a întărit ideea că educația cu inimă deschisă are puterea de a schimba vieți. Prin această conferința a fost sărbătorită profesia de dascăl. Totodată, conferința s-a dorit a fi un act de recunoștință față de moștenirea lăsată de prof. Cristina Dutkaș.

Mesajul central transmis a fost că schimbarea în educație începe cu fiecare dascăl care are curajul să aibă inima deschisă.
„Astăzi, la Marghita, am înțeles din nou că schimbarea începe cu fiecare dintre noi și că atunci când inimile se deschid, educația devine o misiune, ci o chemare. Adresez mulțumiri tuturor celor implicați – colegii care au muncit în culise, elevii entuziaști, partenerii comunității și invitații care au ales să fie parte din acest eveniment”, a transmis prof. Adela Margareta Anța.
Crina Dobocan
