Incursiuni în Universul Cunoașterii la Colegiul Național „Iosif Vulcan”
Un nou an școlar, o nouă aventură! La clasa I C a Colegiului Național „Iosif Vulcan”, începutul de drum s-a transformat într-o călătorie fascinantă prin Universul Cunoașterii, acolo unde învățătura se împletește cu jocul și imaginația.
Sub îndrumarea învățătoarei Maria Duma, elevii au pornit într-o serie de „misiuni” ce i-au transformat din simpli școlari în adevărați „Detectivi ai Înțelepciunii”.

De la Împărăția Cunoașterii la primele misiuni
Anul trecut, în clasa pregătitoare, micii exploratori au străbătut „Muntele Numerelor”, au poposit la „Cascada Emoțiilor”, au descoperit „Palatul Lecturii”, au rătăcit prin „Pădurea Alfabetului” și au navigat pe „Oceanul Provocărilor”. Toate aceste aventuri au fost recompensate cu diamante și stickere adunate în Cartea Magică a Școlarului. La final de an, Cartea Înțelepciunii le-a oferit cheia spre noi orizonturi.
Vara însă a adus o nouă provocare: Cartea Înțelepciunii a fost răvășită, iar comorile ei s-au împrăștiat. Astfel, în prima zi de clasa I, elevii au primit prima misiune: să găsească literele pierdute care alcătuiau urarea „SUCCES!”.

Detectivi în acțiune
Odată rezolvată misiunea, copiii au primit „echipamentul de detectiv”: un carnet, o lupă, o șapcă, o insignă și un pix cu cerneală invizibilă. Cu ajutorul acestuia au descifrat un mesaj secret, iar carnetul le-a fost vizat cu prima ștampilă „Misiune rezolvată”.
Entuziasmul a fost pe măsură, iar micii școlari au plecat acasă cu emoția și mândria că de acum fac parte dintr-o echipă specială: cea a „Detectivilor Cunoașterii”.

Provocări lunare
Planul acestui an școlar este construit pe ideea de joc și descoperire. În fiecare lună, elevii vor avea de îndeplinit noi misiuni: „Misiunea Literelor Dispărute” (recapitularea literelor), „Misiunea Numerelor Magice” (descoperirea numerelor 1-31), „Misiunea Prieteniei” (activități de cooperare și jocuri de grup).
Astfel, lecțiile devin mai atractive, iar implicarea elevilor se transformă într-o cale firească spre dezvoltare și învățare.

„Apoi este-o vorbă: dacă-i copil, să se joace, dacă-i cal, să tragă și dacă-i popă, să citească”, spunea Ion Creangă, iar profesoara clasei I C par să fi înțeles perfect acest adevăr.
Cu ochii strălucind de curiozitate, elevii au pornit spre casele lor, nerăbdători să povestească familiilor că, din această toamnă, ei nu mai sunt doar școlari – ci Detectivi ai Înțelepciunii.
Crina Dobocan