Au început lucrările de amenajare a Văii Secătura, în localitatea Peștiș, orașul Aleșd. Proiectul, realizat de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri și finanțat de stat, are scopul de a reduce riscul de inundații și de a proteja locuitorii din zonă.
Lucrările se desfășoară în partea de est a văii, în zona unde cursul de apă trece pe sub drumul național DN1H. Proiectul prevede refacerea și modernizarea albiei pe un sector important, dar și lucrări de consolidare.
Potrivit datelor transmise de instituție, vor fi demolate zidurile de sprijin existente pe o lungime de 1.819 metri. Albia va fi refăcută pe 1.028 metri, iar malurile vor fi consolidate pe 2.056 metri. În același timp, podețele carosabile existente vor fi desființate și construite din nou.

Pentru mărirea capacității de preluare a apei, albia va fi săpată și refăcută astfel încât să permită trecerea viiturilor mari. Forma rezultată va fi trapezoidală, cu o lățime medie la bază de aproximativ 6 metri.
În zonele dintre case, unde spațiul este redus, malurile vor fi întărite cu ziduri din beton, care pot ajunge până la 3 metri înălțime. Accesele existente spre gospodării vor fi refăcute cu elemente din beton armat, iar podețele vor avea același model pe toată lungimea lucrării.
„În zonele intravilane, unde spațiul este limitat, malurile vor fi consolidate cu ziduri de sprijin din beton ciclopian, cu înălțimi de până la 3 metri. De asemenea, trecerile existente pentru accesul riveranilor vor fi refăcute din casete din beton armat, iar podețele carosabile vor fi reconstruite după un model unitar, pe același amplasament”, a declarat Pásztor Sándor, director ABA Crișuri.

Lucrările se vor face pe tronsoane. Fiecare sector va fi terminat înainte de începerea următorului, pentru a limita problemele în zonă. Circulația auto nu va fi oprită complet, dar pot apărea blocaje temporare.
Primăria Aleșd a cerut locuitorilor să elibereze drumul și malurile văii de lemne, mașini, materiale de construcții sau alte obiecte care pot împiedica accesul utilajelor.
Lucrările sunt executate de firma S.C. Laurențiu H S.R.L. Termenul de finalizare este 31 decembrie 2026, iar valoarea contractului este de aproximativ 7,19 milioane de lei, cu TVA inclus.
Crina Dobocan


