Skip to main content

Încep înscrierile pentru expozanți la Târgul de Paști Oradea 2025

 |  Crina Dobocan  |  ,

Oradea se pregătește să întâmpine sărbătorile pascale cu o nouă ediție a Târgului de Paști, organizat în incinta Cetății Oradea! Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea și va avea loc în perioada 10 – 21 aprilie 2025.

Pentru comercianții interesați, înscrierile sunt deschise începând cu 10 martie și se vor încheia pe 30 martie, exclusiv online, pe site-ul oficial al evenimentului: www.targuldepastioradea.ro.

Organizatorii invită la înscriere producători locali, meșteșugari, artizani de suveniruri, comercianți de bunătăți tradiționale și dulciuri, dar și operatori de food truck-uri. Acesta este un prilej ideal pentru toți cei care doresc să își expună și să își vândă produsele realizate cu propriile mâini.

Locuri disponibile:

Pentru această ediție, organizatorii pun la dispoziție:

  • 10 căsuțe pentru agenți economici din domeniile alimentar și non-alimentar;
  • 14 locații pentru food truck-uri;
  • 3 amplasamente pentru specialty coffee;
  • 2 amplasamente pentru cozonac secuiesc;
  • 3 amplasamente pentru baruri;
  • 12 amplasamente pentru atracții destinate vizitatorilor.

Etapele procesului de selecție

Procesul de selecție a comercianților înscriși se va desfășura în mai multe etape:

  1. Depunerea solicitărilor – prin completarea formularului online.
  2. Evaluarea ofertelor – analiza documentelor depuse și selecția participanților eligibili.
  3. Atribuirea amplasamentelor – în funcție de categoria produselor comercializate și, dacă este cazul, prin licitație cu strigare pentru locațiile cele mai solicitate.
  4. Instalarea și montajul standurilor și spațiilor de vânzare.
  5. Desfășurarea târgului – între 10 și 21 aprilie 2025, în Cetatea Oradea.
  6. Demontarea standurilor și curățarea spațiului.

În situația în care un ofertant nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele din Regulamentul de participare sau nu a prezentat unul sau mai multe documente solicitate în formularul de înscriere, Comisia de evaluare va declara ofertantul ca fiind necalificat.
Comercianții care au îndeplinit cumulativ condițiile prevăzute în Regulament vor fi stabiliți de Organizator ca fiind calificați și vor fi notificați în vederea încheierii Contractului de colaborare și a Convenției de ocupare a locului public.
Atribuirea amplasamentelor se va face prin selectarea poziției dorite de către solicitant din categoria specifică produselor comercializate. Amplasamentele sunt catalogate pe baza categoriei de produs. Fiecare categorie este marcată pe hartă, iar pozițiile din aceste categorii sunt numerotate individual. În cazul în care vor exista mai mulți ofertanți pentru aceeași poziție, se va aplica procedura licitației cu strigare. Se va licita ocuparea poziției selectate nu exclusivitatea pe o anumita categorie de produs”, au anunțat reprezentanții Primăriei Oradea.

Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot contacta organizatorii la adresa de e-mail office@visitoradea.com sau pot accesa site-ul oficial: www.targuldepastioradea.ro.

Crina Dobocan