Incendiu, ținut sub control, la groapa de gunoi din Oradea. Intervenție dificilă până după miezul nopții

Dată:

spot_img

Incendiul, izbucnit acum două zile, la groapa de gunoi din Oradea, a fost lichidat de pompieri după o intervenție care a durat până după miezul nopții.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, echipajele de pompieri au acționat în cooperare cu operatorul depozitului, care a intervenit cu utilaje pentru acoperirea focarelor cu pământ.

Intervenția s-a încheiat la ora 00:05, după ce incendiul a fost localizat, iar în teren mai erau identificate doar focare izolate, fără flacără deschisă, cu degajări reduse de fum.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roșca, precizează că focarele erau situate pe versantul depozitului, într-o zonă dificil de accesat, cu deșeuri instabile și pantă accentuată.
În condițiile intervenției pe timp de noapte, aceste aspecte ar fi putut pune în pericol siguranța pompierilor.

În acest context, autoritățile au decis încheierea operațiunii, urmând ca situația să fie monitorizată și reevaluată pe parcursul zilei de miercuri.

Pe parcursul zilei de astăzi, echipaje de pompieri vor reveni la fața locului pentru verificări suplimentare, cu scopul de a identifica și lichida eventualele focare rămase, precum și pentru prevenirea reaprinderii incendiului.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular