Incendiu la Săcueni. Pompierii bihoreni au salvat două case

Un incendiu, izbucnit miercuri după-amiaza într-o gospodărie din localitatea Săcueni, a mobilizat pompierii bihoreni, care au reușit să prevină extinderea flăcărilor și să salveze două case.
Potrivit Cameliei Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, apelul la numărul 112 a fost primit în jurul orei 17.25. Apelantul a anunțat producerea unui incendiu pe strada Morii. La fața locului, pompierii militari din cadrul Stației Săcueni au constatat că ardea violent o anexă din lemn, lipită de un hambar, existând riscul propagării incendiului la locuința proprietarului și la casa vecinului, aflată la doar câțiva metri distanță.

Echipajele de intervenție au acționat timp de aproximativ o oră, reușind să stingă flăcările și să protejeze clădirile din jur. În urma incendiului, au ars anexa gospodăriei, aproximativ trei metri cubi de lemn, o sobă și un motocultor. Cauza probabilă a evenimentului a fost folosirea unui combustibil necorespunzător pentru soba de teracotă.
Recomandările pompierilor
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor avertizează că, odată cu răcirea vremii, pregătirea mijloacelor de încălzire este esențială pentru siguranța locuințelor.
Pompierii recomandă:
- Verificarea sobelor și coșurilor de fum înainte de prima utilizare, cu ajutorul persoanelor autorizate pentru eventuale reparații sau curățări.
- Folosirea doar a combustibililor potriviți și evitarea lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului.
- Asigurarea unei bune aerisiri a încăperilor pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon.
Informații suplimentare privind comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma națională Fii Pregătit și prin aplicația mobilă DSU, descărcabilă gratuit din App Store și Google Play.
Crina Dobocan
