Skip to main content

Incendiu devastator la o gospodărie din Tria. Peste cinci ore de luptă cu flăcările

 |  Redacţia  | 

În noaptea de marți spre miercuri, 14 august 2024, un incendiu violent a izbucnit la o gospodărie din localitatea Tria, comuna Derna, mobilizând forțe considerabile din partea pompierilor militari bihoreni. După o intervenție dificilă care a durat mai bine de cinci ore, aceștia au reușit să salveze o locuință și un adăpost pentru oi.

Incidentul a fost semnalat în jurul orei 22:15 printr-un apel la Sistemul Unic de Urgență 112. În urma sesizării, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor a mobilizat rapid echipaje din cadrul Detașamentului Marghita.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de lucru cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, pentru a asigura intervenția medicală în caz de nevoie. De asemenea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Derna (SVSU Derna) a fost alertat și a intervenit cu utilajele din dotare”, a spus Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Potrivit ei, la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, cuprinzând peste 100 de baloți de paie, depozitați în mod compact, ceea ce a îngreunat eforturile pompierilor. Flăcările amenințau să se extindă rapid, punând în pericol un adăpost de oi și locuința din cadrul gospodăriei.

După ce incendiul a fost lichidat, echipele de intervenție, alături de membrii SVSU Derna, au continuat să acționeze la fața locului pentru a verifica și elimina orice focar ascuns și pentru a înlătura efectele negative ale evenimentului. Intervenția a fost complicată de condițiile de vizibilitate redusă pe timpul nopții, precum și de cantitatea mare de paie care a trebuit să fie îndepărtată. Operațiunile s-au încheiat abia în jurul orei 04:50, miercuri dimineață.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că incendiul a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenționat”, precizează Roșca.

Evenimentul a dus la distrugerea a circa 120 de baloți de fân și păioase, fără a se înregistra alte pagube majore sau victime.

Crina Dobocan
Foto: ISU Crișana