Skip to main content

Incendiu de amploare, la o magazie cu electrocasnice din Nojorid

 |  Crina Dobocan  | 

În după-amiaza zilei de miercuri, 21 mai 2025, pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea unui incendiu de amploare, izbucnit la o magazie cu electrocasnice din Nojorid.

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri după-amiază la o magazie cu electrocasnice din localitatea Nojorid, județul Bihor. Flăcările au cuprins rapid întreaga construcție, amenințând să se extindă și la locuința aflată în imediata apropiere.

Pentru gestionarea situației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” a mobilizat de urgență echipaje din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 2 Oradea.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta violent la o magazie din cadrul unei gospodării, iar riscul de propagare la casa din vecinătate era extrem de ridicat. Echipajele de intervenție au acționat rapid pentru localizarea și lichidarea focului, reușind să protejeze construcțiile din zonă prin amplasarea unor dispozitive de limitare a extinderii incendiului.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bihor, în urma incendiului au ars peste 15 electrocasnice depozitate în magazie și s-au degradat mai multe bunuri aflate în interiorul clădirii.

Din primele cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic generat de un conductor electric defect, care a condus la aprinderea materialelor combustibile din jur.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Crina Dobocan