Skip to main content

Împreună pentru viitorul copiilor! FC Bihor și Lions Club Oradea, parteneriat pentru educație

 |  Crina Dobocan  |  ,
FC Bihor
FC Bihor

La început de an școlar, fotbalul și voluntariatul și-au dat mâna la Oradea pentru un scop comun: sprijinirea copiilor din comunitate. Clubul FC Bihor și Lions Club Oradea au organizat, în primele săptămâni din septembrie, două acțiuni care au adus zâmbete pe chipul celor mici.

Prima inițiativă a fost „Masa prieteniei”, desfășurată pe 5 septembrie, eveniment caritabil prin care s-au strâns fonduri pentru copiii aflați în nevoie. Rezultatul concret a venit pe 10 septembrie, când 100 de ghiozdane complet echipate pentru școală au ajuns la elevii de la Centrul de Zi al Direcției de Asistență Socială Oradea.

Ne bucurăm de acest parteneriat de succes. Încercăm să unim mediul social cu cel sportiv, iar prin astfel de acțiuni demonstrăm că fotbalul și voluntariatul pot merge mână în mână pentru binele comunității”, a declarat Ovidiu Gavra, președintele Lions Club Oradea.

FC Bihor

Fotbaliștii, alături de copii înainte de meciul cu Ceahlăul

Chiar înainte de plecarea spre Piatra Neamț, unde FC Bihor a întâlnit formația Ceahlăul, antrenorii și jucătorii echipei orădene au trecut pe la Centrul de Zi, pentru a împărți personal ghiozdanele necesare la început de școală.

Astfel de acțiuni ne definesc. Nu sunt doar un gest de imagine, ci un sprijin real și constant. Fotbalul nu înseamnă doar competiție, ci și responsabilitate față de comunitate”, a subliniat George Tătar, președintele FC Bihor.

Copiii au promis că vor întoarce vizita și chiar au transmis jucătorilor mesaje de mulțumire.

FC Bihor

Vă mulțumesc pentru cadou, dar vă rog să câștigați meciul care vine!”, a spus o fetiță emoționată. Iar dorința s-a împlinit – FC Bihor s-a impus la Piatra Neamț.

O zi magică pe gazonul stadionului „Iuliu Bodola”

Pe 16 septembrie, promisiunea copiilor a devenit realitate: cei mici au venit la stadion, unde au pășit pe gazonul arenei „Iuliu Bodola”. Au râs, s-au jucat și au trăit pentru câteva ore magia fotbalului, alături de idolii lor.

FC Bihor

Atmosfera a fost una plină de emoție și energie. Bucuria copiilor s-a transformat într-un moment unic și pentru jucători, care au simțit, la rândul lor, cât de important este să întoarcă ceva comunității care îi susține.

Mulțumim prietenilor noștri de la Lions Club Oradea pentru sprijinul constant. Împreună reușim să aducem bucurie în sufletele copiilor. Fotbalul nu înseamnă doar competiție, ci și prietenie, inspirație și viitor”, au transmis reprezentanții clubului.

Crina Dobocan