Premierul interimar Ilie Bolojan a fost întâmpinat cu aplauze, vineri după amiază, în Cetatea Oradea, imediat după ce a ieșit din restaurantul Corsarul, aflat în interiorul ansamblului istoric. Alături de el s-a aflat partenera sa, Ioana.
Momentul a avut loc după ce acesta a participat la „Majális”, un eveniment al comunității maghiare din Oradea, organizat în cadrul festivalului Festum „Varadinum”. Manifestarea se desfășoară în acest weekend în Cetatea Oradea și face parte din ediția cu numărul 34 a festivalului comunității maghiare din oraș. Tema ediției din acest an este „Punct comun”.
Pe durata ieșirii din restaurant, mai multe persoane aflate în zonă au aplaudat. În imagini apare și un agent al Serviciului de Protecție și Pază. Bolojan a salutat scurt din cap, a zâmbit și și-a continuat drumul alături de partenera sa.
Un jandarm aflat în zonă l-a salutat la rândul său cu o înclinare a capului. Potrivit informațiilor oferite de un martor, jandarmii nu făceau parte din dispozitivul de protecție al premierului interimar, ci se aflau în Cetatea Oradea pentru activitățile legate de evenimentul Majális.
Momentul a fost filmat de un orădean și publicat pe Facebook. Acesta a scris că situația este rară, cu aplauze în spațiul public pentru un lider politic imediat după ce a fost demis prin moțiune de cenzură, și a transmis un mesaj de apreciere la adresa lui Ilie Bolojan.
„Să fii aplaudat la scenă deschisă când ieși dintr-un restaurant după ce ai fost demis printr-o moțiune de cenzură mai rar. Respect Ilie Bolojan”, a scris acesta pe pagina sa de socialize.
Filmarea surprinde și momentul în care premierul interimar părăsește zona restaurantului, în timp ce aplauzele continuă.
Dacian Meza, comerciant prezent în Cetatea Oradea în acea seară, a confirmat autenticitatea imaginilor pentru publicația Bihoreanul. El a spus că a avut un stand de mașinuțe amplasat în apropierea restaurantului.
Acesta a relatat că Ilie Bolojan a fost aplaudat atât la sosire, cât și la plecare. A mai precizat că, la sosire, nu a reușit să filmeze momentul deoarece reacția oamenilor l-a surprins. El a spus că participanții la festival au aplaudat prezența premierului interimar. Potrivit lui, la acel moment nu începuse încă spectacolul de pe scena principală.
Ilie Bolojan a fost prezent sâmbătă la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, cunoscut ca Institutul Inimii. Acolo urmează să fie construită o nouă clădire de spital destinată tratării pacienților cu afecțiuni cardiovasculare grave. Proiectul este finanțat prin PNRR.
Crina Dobocan


