„Ianuarie românesc la Seghedin”, manifestare sprijinită de Liceul „Don Orione” din Oradea
Marți, 28 ianuarie 2025, la sediul Consulatului General al României din Seghedin (Szeged), Ungaria, a avut loc cea de-a doua ediție a manifestării cultural-științifice intitulate „Ianuarie Românesc la Seghedin”.
Evenimentul a fost dedicat Zilei Culturii Naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie – anul acesta împlinindu-se 175 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu –, precum și Unirii Principatelor Române, celebrată pe 24 ianuarie.

Manifestarea a fost organizată de Consulatul General al României la Seghedin, cu sprijinul Autoguvernării Românești din Seghedin și al Liceului „Don Orione” din Oradea. Evenimentul a debutat cu un cuvânt introductiv susținut de consulul general al României la Seghedin, Florin Vasiloni.

La eveniment au participat membri ai comunității istorice românești din Seghedin și din comitatul Csongrád-Csanád, precum și numeroase oficialități, printre care:
- Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, alături de alți clerici;
- Gheorghe Petrușan, președintele Autoguvernării de Naționalitate Română din Seghedin, fost Șef al Catedrei de Limba Română din cadrul Universității din Seghedin;
- Mihaela Bucin, actuala șefă a catedrei;
- Ștefan Crâsta, președintele Asociației Culturale a Românilor din Seghedin;
- Alina Pădurean, decanul Facultății de Științe Umaniste și Sociale de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad;
- Martin Miheller, managerul Liceului „Don Orione” din Oradea;
- Agota Szentannai, coordonator de proiecte al Filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român (ICR) Budapesta;
- Tiberiu Boca, coordonatorul Studioului Radio-TV în limba română din Seghedin.
Evenimentul a fost moderat de jurnalista Anca Becan.

Momente artistice
În cadrul manifestării, Iudit Călinescu, lector la Catedra de Limba Română din Seghedin, a susținut o prelegere despre traducerile în limba maghiară ale poeziilor lui Mihai Eminescu. Preasfințitul Părinte Siluan a vorbit despre rolul credinței și al Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea identității naționale a românilor din Ungaria, subliniind implicarea Bisericii în viața spirituală și culturală a acestora.
Profesorul Gheorghe Petrușan, renumit eminescolog, a prezentat o expunere științifică despre conceptele de identitate și naționalitate, evidențiind importanța păstrării limbii române materne.
Programul cultural-artistic a fost susținut de profesori și elevi ai Liceului „Don Orione” din Oradea. Managerul instituției, Martin Miheller, a adresat un mesaj de salut, iar elevii Solyom Roland, Anastasia Iancu, Răzvan Pargea, Natalia Bendre și alți colegi au recitat poezii, au interpretat cântece și au pus în scenă momente artistice dedicate valorilor de patriotism, naționalitate, cultură, identitate, solidaritate și respect reciproc.

Profesoarele Ioana Rittinger și Diana Liber de la Liceul Don Orione au prezentat momente legate de cultură, Mihai Eminescu și Unirea Principatelor.
Corul „Anima Nostra” al liceului, coordonat de prof. Nicoleta Arendaș, a interpretat un repertoriu de cântece patriotice. De asemenea, elevii au jucat o scenetă dedicată Unirii Principatelor Române, iar la final, participanții s-au prins într-o Horă a Unirii.
Evenimentul s-a încheiat cu o recepție comună, oferind participanților un prilej de socializare și schimb de impresii.
Crina Dobocan