Skip to main content

Festival-Concurs Național de Muzică Clasică „Francisc Hubic”

 |  Crina Dobocan  | 

A III-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Clasică „Francisc Hubic” va avea loc la Oradea, vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:00. Evenimentul va fi organizat în Sala de Conferințe a Muzeului Țării Crișurilor. Organizatorii promit o seară culturală de excepție dedicată muzicii clasice.

La concurs vor participa elevi și absolvenți ai Centrelor de Cultură și Școlilor de Arte din orașe precum: Satu Mare, Zalău, Arad, Cluj-Napoca, Târgoviște, Alba Iulia, Brăila și Oradea, care vor interpreta piese din repertoriul clasic, romantic și contemporan.

Juriul de anul acesta va fi alcătuit din profesori de specialitate, printre care: prof. de pian Ferenc Mercedes de la Liceul de Artă din Oradea, prof. de canto Marian Boboia, fost manager al Școlii de Arte „Francisc Hubic” și profesor la Universitatea Partium din Oradea.

Președinta juriului este prof. univ. dr. Agneta Marcu, fost decan al Facultății de Muzică din Oradea. Evenimentul va fi moderat de prof. Narcisa Midoschi și coordonat de prof. Alina Orbán.

Invitat special

Invitatul special al serii este Thurzó Zoltán, celebrul pianist orădean, singurul artist din lume deținător activ a patru recorduri mondiale Guinness World Records la categoria pian.

Acesta a intrat în lumea muzicii încă de la vârsta de 5 ani, provenind dintr-o familie de muzicieni, care de mai multe generații este implicată în viața muzicală din Oradea, formând o parte din istoria muzicală a orașului.

Școala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea se bucură de o istorie bogată, aproape centenară, fiind un simbol al excelenței în domeniul artistic din România.

Înființată cu scopul de a descoperi, forma și cultiva talentele locale, școala a format numeroși artiști care au devenit recunoscuți pe scenele naționale și internaționale.

De-a lungul timpului, instituția a reușit să creeze un mediu dedicat dezvoltării aptitudinilor artistice.

Biletele pentru acest eveniment se pot achiziționa, la prețul de 10 lei, de la sediul Centrului de Cultură al Județului Bihor, situat pe Str. Moscovei, nr. 5, în intervalul orar 10:00-18:00.

Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor prin Școala de Arte „Francisc Hubic”și Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor Oradea.

Crina Dobocan